AcasăActualitatePolitic”Cupa solidarității la fotbal în sală” in Sighetu Marmatiei

”Cupa solidarității la fotbal în sală” in Sighetu Marmatiei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, în Sala Polivalentă din Sighetu Marmației, Tineretul Social Democrat Sighet a organizat ”Cupa solidarătății la fotbal în sală”. Evenimentul a fost susținut de președintele PSD Sighetu Marmației, Sorin Vlașin, coorganizator al acțiunii, iar invitat special a fost președintele TSD Maramureș, Cosmin Butuza.

La începutul fiecărui meci, jucătorii au ținut un moment de reculegere pentru victimele care și-au pierdut viața în urma tragicului incendiu din clubul Colectiv, din capitală. Totodată, în semn de respect față de cei care au pierdut oameni dragi și prieteni în acea fatidică noapte de 30 octombrie, precum și pentru cei care s-au stins în aceste zile, toți participanții la ”Cupa solidarității la fotbal în sală” au purtat banderole negre. După desfășurarea tuturor meciurilor, pe locul I s-a clasat TSD Strâmtura, locul II a revenit Ligii Studenților Social Democrați, iar pe locul III au urcat organizatorii evenimentului, respectiv TSD Sighetu Marmației.

Președintele TSD Maramureș, Cosmin Butuza a dorit să mulțumească colegilor săi din Sighet pentru faptul că au înțeles că, în aceste momente grele pentru țară, trebuie să fie solidari cu victimele din Colectiv și înțeleg și respectă durerea celor care se roagă, acum, la o minune. ”Le mulțumesc colegilor de la TSD Sighetu Marmației pentru modul profesionist în care au organizat acest eveniment și pentru felul în care au înteles să fie solidari cu victimele de la Colectiv.

A fost prima acțiune în care toți participanții au purtat banderole negre sau însemne de doliu și, înaintea fiecărui meci, am ținut un moment de reculegere pentru cei care și-au pierdut viața în Colectiv. Pentru răniții aflați încă în stare critică înălțăm o rugăciune spre Cer și ne rugăm, alături de familii și prieteni, pentru ca nicio viață să nu mai fie oferită ca tribut morții necruțătoare.

Doresc să îi mulțumesc pentru implicare și președintelui PSD Sighetu Marmației, Sorin Vlașin, fiindcă a susținut tineretul social-democrat din Sighet, ca de fiecare dată, iar această ”Cupă a solidarității la fotbal în sală” a fost un eveniment reușit, unde s-au regăsit organizații TSD din mai multe localități ale județului. Suntem cu sufletul alături de cei care suferă și ne rugăm pentru însănătoșirea tuturor răniților aflați în spitalele din capitală sau din străinătate, iar celor care au pierdut deja pe cineva apropiat în acel incendiu, le transmitem cele mai sincere condoleanțe”, a declarat președintele TSD Sighetu Marmației, Cosmin Butuza.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA