In aceasta seara HCM Minaur Baia Mare a jucat returul Cupei Romaniei, pe terenul celor de la Dinamo Bucuresti. In tur, meciul se terminase la egalitate 24-24. Baimarenii au crezut in victorie si au reusit sa se impuna cu 32-29 (13-14). Pe toată durata partidei a fost un duel de la distanță între Irimuș și Tatai, în ciuda numărului mare de goluri înscrise. Dinamo a lăsat impresia că este echipa mai bună în primele 30 de minute, în care s-a aflat de mai multe ori la conducere, dar pe care a încheiat-o cu un avantaj de un singur gol (14-13).
În partea a doua rolurile s-au inversat și Minaur, cu un început foarte bun, a trecut în avantaj (16-14), iar gazdele au alergat în permanență după egalare. Băimărenii au avut chiar și patru goluri (21-17), dar Dinamo a egalat cu 12 minute înainte de final, profitând și de o superioritate numerică (24-24). Minaur s-a despris însă iar, extrem de rapid, 27-24, și au menținut diferența până la final, deși Șandru, în ultimele secunde, își adusese echipa la un singur gol în urma adversarilor. 29-32 după cele 60 de minute și formația din Baia Mare merge în Final Four.
Dinamo București-HCM Minaur Baia Mare 29-32 (14-13)
Dinamo București: Irimuș, Makaria (portari), Diaw 8 goluri, Șandru 6, Vrakovic 4, Ragot 2, Chiruț 2, Savenco 2, Nițu 2, Asoltanei 1, Răpciugă, Manea, Mironescu, Băluț
HCM Minaur: Pop, Tatai (portari), Sadoveac 9 goluri, Eklemovic 9, Fotache 7, Pribanic 6, Bera 1, Grasu, Bușecan, Martinez, Milas, Stegavik.
Alături de Minaur, la Final Four (15-16 aprilie) s-au mai calificat HC Odorhei (34-23 și 39-33 cu HC Vaslui), Energia Tg. Jiu (32-25 și 20-26 cu CSM București), și HCM Constanța (26-28 și 27-24 cu Poli Timișoara).