Programată inițial pentru perioada 26 februarie – 2 martie, Cupa României a fost amânată cu o săptămână. Astfel, turneul se va desfășura în perioada 5-9 martie. Ediția din acest an se va disputa în Ploiești și Strejnic. Câștigătoarea Cupei României va avea drept de participare în Cupa EHF în sezonul următor.
Astăzi a avut loc tragerea la sorți, iar HCM Minaur va juca în optimi cu HC Odorhei. Meciul se va desfășura în 5 martie.
HC Odorhei ocupă în acest moment locul 6 în Liga Națională, cu 25 de puncte. În acest sezon, HC Odorhei s-a impus în tur împotriva echipei noastre, scor 31-29, iar în retur HCM Minaur a câștigat partida de pe teren propriu, scor 34-29.
În cazul în care vom învinge formația din Odorhei, vom juca în sferturile de finală cu învingătoarea meciului dintre CS Caraș-Severin și HC Vaslui.
La ediția din anul acesta vor participa în premieră și echipe din Divizia A. Printre cele 12 formații din Liga Națională, se vor alinia la start și patru echipe din liga secundă, venite din preliminarii.
Așadar, cele 16 formații care se vor alinia la start vor fi HCM Constanța, Potaissa Turda, Știința Bacău, Dinamo București, Energia Tg. Jiu, HC Odorhei, HCM Minaur, Steaua București, CSU Poli Timișoara, CS Caraș-Severin, CSM București, CSU Suceava (Liga Națională), Știința Bacău II, Victoria București, HC Vaslui și CSM Călărași (Divizia A).
Sursa: text si foto – www.minaur.ro.