AcasăEvenimentSportCUPA ROMÂNIEI - Explorări a pierdut finala în fața CSVM Zalău

CUPA ROMÂNIEI – Explorări a pierdut finala în fața CSVM Zalău

spot_img

DISTRIBUIȚI

CSVM Zalău a câștigat pentru a doua oară consecutiv Cupa României la volei masculin, după o victorie în ultimul act în fața celor de la Știința Baia Mare.

Victoria a fost clară, în minimum de seturi: 25-21, 25-14, 25-20, într-o partidă în care Zalăul nu a cedat niciun moment inițiativa. Băimărenii rămân cu satisfacția că au jucat din nou într-o finală de cupă după 6 ani de secetă.

Marius Botea (antrenor principal Știința Explorări): Noi am sperat să câștigăm această finală. Echipa din Zalău a fost însă mai bună și nu ne rămâne decât să ne felicităm adversarii pentru victoria de azi.

Din păcate, s-a văzut adevărata valoare. Nu ne rămâne decât să ne preocupăm în continuare de ceea ce facem și să aducem rezultate mai bune pe viitor, a spus Florin Bălhăceanu, de la Știința Baia Mare.

Azi am demonstrat că suntem cea mai bună echipă din România. Urmează meciul decisiv pentru calificare în finala campionatului național la Zalău și finala cu Craiova. Toate cele 3 echipe rămase în competiție sunt extrem de valoroase. Noi, Galați și Craiova suntem de valori sensibil egale, noi sperăm să ne impunem la Zalău și să ieșim campioni, a declarat și Adrian Feher, de la CSVM Zalău. Zalăul a fost ultima dată campioană națională în 2012.

CSVM Zalău – Știința Explorări Baia Mare 3-0 (21, 14, 20)

CSVM Zalău: Lescov 1p, Matei 19p, Dal Bosco 5p, Bala 16p, Mihalcea 7p, Gheorghiță 9p, Feher (libero). Au mai jucat: Bălean și Olteanu. Antrenori: Stoyan Stoev și Bogdan Nicolae.

Explorări: Toth 2p, Cherbeleață 6p, Bălhăceanu 5p, Didorciuc 7p, Kovacs 8p, Coasă 3p, Barbosa (libero). Au mai jucat: Râpeanu 3p, Veber, Nagy și Socaciu 1p. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

Au arbitrat: Darius Meșca (Ploiești) și Lucian Năstase (Galați).

 

Știința Explorări va lupta în continuare pentru medalia de bronz în campionat, cu învinsa din semifinala CSVM Zalău – Arcada Galați. După patru partide, cel două echipe sunt la egalitate 2-2.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA