CUPA DRYVIT PROFI În perioada 10 – 11 august a avut loc, la Debrecen, Cupa „Dryvit Profi” la handbal feminin. Au participat trei echipe din prima ligă ungară (FTC Rail Cargo Hungária, DVSC Schaeffler Debrecen, GVM Europe Vác) şi o nou promovată în Liga Naţională din România (CS Minaur Baia Mare). Competiţia s-a derulat în format „Final Four”, după meciurile din prima zi fiind programate jocurile de clasament, între învinsele, respectiv învingătoarele acestor jocuri.
Conform aşteptărilor, vicecampioana Ungariei şi sfert-finalista ultimelor două ediţii ale Ligii Campionilor, FTC Rail Cargo Hungária, a învins cu 33-21 pe CS Minaur Baia Mare. În cel de-al doilea meci al turneului gazdele de la DVSC Schaeffler Debrecen au câştigat cu 27-23 în faţa echipei GVM Europe Vác.
Învinsele din prima zi au evoluat în meciul pentru locurile 3-4. După un joc consistent, în care a condus permanent pe tabela de marcaj, CS Minaur a învins echipa ex-băimărencei Barbara Arenhart, GVM Europe Vác (reprezentantă a Ungariei în acest sezon din Cupa EHF), cu 30-28 (15-13). Principalele marcatoare din echipa antrenată de Costică Buceschi au fost ucraineanca Yuliia Poradnyk cu 8 goluri şi poloneza Sylwia Lisewska cu 6 goluri.
În finală, DVSC Schaeffler a bătut cu 21-16 (11-8) pe FTC şi a câştigat turneul de pregătire organizat la Debrecen.
FTC Rail Cargo Hungária – CS Minaur 33-21 (16-11)
Arbitri: Herczeg Péter şi Südi Péter (Budapesta).
FTC: Biró, Szemerey – Lukács 9, Háfra 7 (1), D. Hornyák 5, Pena 5, Malović 3, Márton 2, Snelder 1, Györfi 1, Klivinyi, Schátzl, Mészáros, Farkas.
CS Minaur: Medvedova (8), Enache (2) – Lysewska 3, Ryšankova 3, Poradnyk 3 (1), Cîrstea 3, Tecar 2 (1), Seraficeanu 2, Burlachenko 2, Zaremba 1, Popescu 1, Bondar 1, Orşivschi, Andriţa.
Aruncări de la 7 m: 1-3 (transformate 1-2, a ratat Poradnyk).
Minute de eliminare: 2-4.
GVM Europe Vác – CS Minaur 28-30 (13-15)
Arbitre: Héjjas Timea şi Kránitz Andrea (Kisvárda).
Vác: Arenhart, Suba, Bukovszky – De Souza 8 (5), Szondi 5, Kácsor 3, Szamoransyki 3, Jovetić 3, Helembai 2, Diószegi 2, Hámori 1, Iván 1, Radosavljević, Szabó, Káldy, Sziráki.
CS Minaur: Medvedova (6+1), Nastasă (2), Enache (2) – Poradnyk 8, Lisewska 6 (3), Orşivschi 4, Bondar 4, Ryšankova 2, Tecar 2, Burlachenko 2, Seraficeanu 1, Zaremba 1, Popescu, Cîrstea.
Aruncări de la 7 m: 5-3 (transformate 5-3).
Minute de eliminare: 8-8.
Clasament final
- DVSC Schaeffler Debrecen
- FTC Rail Cargo Hungária
- CS Minaur Baia Mare
- GVM Europe Vác
Sursă info și foto: Minaur