AcasăLifestyleCum poți să ai dinți drepți și sănătoși?

Cum poți să ai dinți drepți și sănătoși?

spot_img

DISTRIBUIȚI

O dantură frumoasă și sănătoasă este visul oricărui om. Însă nu toți ne naștem cu asta. Aspectul dinților tăi este influențat de foarte mulți factori, printre care igiena dentară, care este cel mai important aspect în păstrarea unei danturi sănătoase.

Factorii genetici pot reprezenta, totodată, o influență. Astfel, dacă părinții tăi au probleme dentare grave sau o formă a maxilarului care poate duce la probleme dentare, atunci șansele ca să le moștenești și tu, sunt mari. Din fericire, tehnica dentară este atât de evoluată încât oricare ar fi problemele apărute se pot rezolva.

Când se recomandă aparatul dentar?

Până de curând, aparatul dentar părea a fi un trend în rândul adolescenților. L-am văzut apoi foarte des și la persoane trecute de 20 ani. Nu există o vârstă maximă la care îți poți pune un aparat dentar, deoarece acesta se aplica atunci când este necesar să fie purtat. Situațiile în care ai putea avea nevoie de un astfel de aparat pot fi diverse, una dintre acestea fiind dinții ”aglomerați”.

Un maxilar mai îngust duce de obicei la o aglomerare nesănătoasă a dinților, implicit și la o mușcătură defectuoasă care va duce în timp la probleme dentare grave. În acest caz, se recomandă aparatul dentar care va alinia perfect dantura ta. Uneori, pentru a crea spațiul necesar alinierii perfecte a dinților este important să ți se facă întâi o extracție.

O altă situație în care ți se recomandă aparatul dentar ar fi cea în care ai deja spațiul suficient pentru alinierea dinților, însă mușcătura ta este în continuare defectuoasă. Aparatul dentar va rezolva această problemă.

Estetica dentară – cum să ai dinți frumoși?

Estetica dentară reprezintă intervențiile care sunt necesare pentru aspectul exterior al dinților. Adică tot ceea ce înseamnă îndreptare, fațete, albire sau chiar aplicare de bijuterii pe suprafața dinților, ține de estetica dentară. Atunci când vorbim despre un implant dentar, acesta este mai mult decât estetică. Este un tratament care are o mare importanță în sănătatea danturii tale. Intervențiile care se fac pentru aspectul exterior al dinților, au la bază tratamente pentru a fi siguri că dinții sunt sănătoși.

Nu se pot face intervenții de cosmetizare pe dinți bolnavi, deoarece pot apărea probleme mult mai grave cum ar fi infecții sau dureri puternice. Un control regulat la medicul stomatolog te poate scăpa de toate problemele dentare pentru a obține un zâmbet așa cum îți dorești.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA