Prefectul județului Bistrița Năsăud anunță controale mai intense la intrările și ieșirile din județ spre Maramureș și Suceava. Măsura controalelor intensificate a fost luată, conform prefectului Stelian Dolha, în contextul “situației epidemiologice speciale” cu care se confruntă județul Suceava. Cu privire la Maramureș, însă, nu a oferit o explicație oficială pentru măsura intensificării controalelor la granița dintre județe, a menționat însă orașul Borșa.
„Am solicitat conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud exigență maximă în special în verificarea autovehiculelor, altele decât cele de transport marfă, care tranzitează județul. Conducătorii auto și pasagerii din mașinile acestora trebuie să poată demonstra cu acte verificabile urgența deplasării în și prin județul Bistrița-Năsăud care este strict reglementată de ordonanța militară numărul 3, intrată în vigoare integral miercuri la ora 12:00. Conform ordonanței militare nr 3 urgențele de deplasare la distanță pot fi cel mult deplasările în interes profesional, iar cele în interes personal sunt situații punctuale care pot fi verificate relativ ușor. Le-am solicitat polițiștilor, dar și jandarmilor intensificarea patrulelor în zona de intrare din județul Suceava, care se confruntă cu o situație epidemiologică specială, dar și din Maramureș (dinspre Borșa). Le atragem atenția celor care intenționează să tranziteze județul Bistrița-Năsăud sau să călătorească în județ că verificarea sincerității declarațiilor pe proprie răspundere poate fi făcută și pe timpul tranzitării județului sau imediat și că se expun riscului de a suporta rigorile aspre ale legii”, a anunțat Stelian Dolha, conform jurnaliștilor de la Bistrițeanul.ro
Deși nu a fost anunțat nimic oficial, conform unor surse nu mai puțin de 10 borșeni au fost confirmați zilele trecute ca fiind infectați cu virusul COVID-19. Aceștia se află în aceste momente internați în spital. De asemenea, o femeie din Bistrița-Năsăud care vinde baticuri în zona Borșa a băgat spaima în medicii dela spitalele din Năsăud și Bistrița, după ce a fost confirmată cu virusul.
ActualMM
Foto: Bistrițeanul.ro
Foarte bine