CU SUSȚINEREA DEPUTATULUI VIORICA CHERECHEȘ În dimineaţa zilei de sâmbătă, 19 august, s-a dat startul la prima ediţie a Atelierului „Fotografia Outdoor”, Nivel Basic. Peste 20 de tineri cu vârste între 14 şi 25 de ani participă la cursul unde vor deprinde noţiunile de bază în fotografie.
Este vorba despre un eveniment organizat în premieră de tinerii voluntari băimăreni cu sprijinul deputatului PNL de Maramureş, Viorica Cherecheş.
„Acest atelier de fotografie este organizat de noi, tinerii voluntari băimăreni, dar nu ar fi putut fi posibil fără sprijinul oferit de către doamna deputat Viorica Cherecheş, căreia doresc să îi mulţumesc pe această cale deoarece ne-a oferit tot sprijinul pentru organizarea acestui eveniment. Mulţi dintre noi, tinerii, avem ca pasiune fotografia şi este un lucru extraordinar faptul că putem să învăţăm noţiunile de bază ale acestei arte vizuale”, a precizat Claudiu Mike, reprezentantul organizatorilor.
Deputatul PNL de Maramureş, Viorica Cherecheş le-a vorbit tinerilor despre importanţa voluntariatului şi despre faptul că ziua de 19 august este Ziua Mondială a Fotografiei.
„Sunt bucuroasă să fiu alături de tinerii din comunitatea băimăreană la Atelierul de fotografie organizat de voluntari. Astăzi este Ziua Mondială a Fotografiei. Această zi plină de semnificaţie o petrecem împreună pentru a desluşi tainele minunate ale artei fotografice. Andra Roman, lectorul acestui curs, un artist deosebit, o băimăreancă de care suntem mândri şi de la care toţi avem ce învăţa”, a subliniat Viorica Cherecheş, deputat PNL de Maramureş.
Lectorul acestui curs, Andra Roman, absolventă a Facultăţii de Arte Vizuale din Cluj Napoca, este băimăreancă de origine şi foarte apreciată ca artist fotograf, atât în ţară cât şi în străinătate.
„Îmi place fotografia şi m-am gândit că nu ar fi rău să-mi fac o carieră din asta, să mă axez pe asta, să-mi dezvolt latura creativă pentru că din punctul meu de vedere prin fotografie ne putem exprima foarte bine, şi cred că este foarte important să putem împărtăşi cu alte persoane ceea ce ne place”, a spus Andra Roman.
„Nu ştiu ce cunoştinţe aveţi voi despre fotografie şi aş vrea să trecem prin toţi paşii elementari, paşi prin care eu n-am avut ocazia să trec înainte să merg la facultate şi pot să spun că nu am trecut nici la facultate pentru că se presupunea că ştiu anumite chestii de bază, ceea ce cred că va fi un lucru foarte util pentru voi mai ales pentru cei care doriţi să mergeţi mai departe la Facultatea de Arte”, a mai completat Andra.
Atelierul va continua pe tot parcursul zilei de sâmbătă, 19 august, urmând ca după partea teoretică tinerii să aplice în teren ce au învăţat. Cea de-a doua zi de curs este dedicată analizei, jurizării şi premierii fotografiilor realizate de participanţi.
Sursă info.
Sursă foto: Facebook