CU REPETIȚIE Ultima etapă din faza de Play Off a Cupei Regelui ediția 2017 a programat pe „Arena Zimbrilor” partida dintre Știința Baia Mare și Steaua București, o adevărată finală a competiției, prin victoria cu rezultatul de 23-14 (10-6) zimbrii maramureșeni cucerind astfel pentru a doua oară consecutiv trofeul pus în joc.
Finala a fost una cu repetiție, Baia Mare impunându-se și în ediția de anul trecut, tot în fața Stelei cu 10-8.
Primele 20 de minute au aparținut militarilor, în condițiile în care jocul s-a desfășurat în jumătatea de teren a băimărenilor, care din minutul 6 au fost nevoiți să evolueze în inferioritate numerică, după ce Adrian Apostol a văzut cartonașul galben, fiind trimis pe banca pedepselor. Rezultatul la jumătatea primei reprize a fost de 6-0 pentru Steaua, cu două lovituri de pedeapsă marcate de Ionel Melinte.
Ca și în jocul de la Timisoara, antrenorul băimărean George Sava a păstrat pe banca de rezerve câteva nume grele, iar intrarea lui Sean Morrell a schimbat aspectul partidei, Baia Mare trecând în avantaj după eseul marcat de Răzvan Ailenei, pe care l-a transformat Talniela Maravunawasawasa, apoi tot uvertura a gazdelor a stabilit și rezultatul pauzei, 10-6, dintr-o lovitură de pedeapsă.
Partea secundă a început cu roș-albaștrii având din nou inițiativa, un eseu semnat de Robert Neagu, respectiv o lovitura de pedeapsă a lui Florin Vlaicu întorcând rezultatul de pe tabela de marcaj în favoarea bucureștenilor. Replica zimbrilor a venit însă imediat și în decurs de numai patru minute Taniela Maravunawasawasa a marcat din doua dropgoluri.
Până la final Steaua nu a mai avut puterea să revină, în schimb Baia Mare a mai bătut o data defensiva vizitatorilor prin georgianul Iuri Natriashvili, încercare transformată de Taniela Maravunawasawasa, care a stabilit atât rezultatul final, cât și numele câștigătoarei ediție 2017 a Cupei Regelui.
Prin cele doua succese obținute în fața celor de la Timișoara Saracens, în deplasare, respectiv Steaua București, Știința Baia Mare a cucerit pentru a doua oară consecutiv trofeul Cupa Regelui din cele trei disputate până în prezent.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de Călin Matei, vicepreședinte al Federației Române de Rugby, președintele clubului băimărean. În aplauzele spectatorilor, jucătorii băimăreni au primit trofeul și au salutat suporterii din tribune. La finală a asistat și fostul antrenor al echipei, Eugen Apjok, dar și fostul jucător Gheorghe Csoma care a făcut parte din echipa cu care Baia Mare a câștigat primul titlu de campioană a României în 1990.