CU PROBLEME În Maramureș există încă elevi care nu au din ce să învețe. Și asta pentru că, la mai bine de trei săptămâni de la debutul anului școlar 2016/2017, nu toate manualele au ajuns pe băncile elevilor.
Oficialii Inspectoratului Școlar județean Maramureș spun că „în momentul de față cea mai bună situație se înregistrează în cazul elevilor din clasele I-X, care au intrat deja în posesia cărților și pentru care mai sunt de făcut în aceste zile doar câteva reglaje, astfel că până la sfârșitul acestei săptămâni să nu mai existe nici un fel de problemă”.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ – Va ploua în toată țara
În schimb, pentru ceilalți ani de studiu, manualele sunt fie în curs de achiziție, fie pe drum…fie pur și simplu în așteptare.
SESIZARE – Dizolvarea Consiliului Județean Maramureș, în atenția prefectului
„În ceea ce privește manualele pentru clasele a XI-a, respectiv a XII-a pot să vă spun că o parte dintre manuale au fost distribuite elevilor, în timp ce o altă parte este așteptată să ajungă cât mai curând. Situația cea mai dificilă se înregistrează în cazul elevilor din clasele a IV-a care nu au primit decât o parte dintre manuale, iar recent au fost realizate comenzile pentru cărțile de matematică și limba engleză. Eforturi se fac, însă atâta vreme cât contestațiile care vizează manualele sunt încă pe rolul instanțelor este practic imposibil să rezolvăm acestă problemă. Practic acum elevilor care învață în clasa a IV-a le mai lipsesc patru manuale și anume cele de limba română, istorie, științele naturii și geografie”, arată Adriana Meșter, purtător de cuvânt al ISJ Maramureș.
Pe scurt, până să fie toate în regulă mai durează. Cât anume, e greu de precizat. Cert este că pentru livrarea manualelor de către edituri există un termen limită – 5 octombrie – și că în lipsa manualelor elevii se pregătesc în majoritatea cazurilor după fișele întocmite de profesori.
C.A.