CU PLUS Traficul auto și de călători prin punctul de trecere al frontierei de la Sighet a crescut simțitor în ultima perioadă.
CU PLUS O arată statisticile întocmite de oficialii Biroului Vamal de Frontieră Sighetu Marmației.
Potrivit acestora în august punctul de trecere de la Sighet – Solotvino a fost tranzitat de peste 68.000 de călători și aproape 15 .000 de mijloace de transport.
Șeful Biroului Vamal, Lidia Mureșan, spune că anul trecut în perioada similară au intrat în țară aproape 22.000 persoane.
În timp ce anul acesta numărul a fost mai mare cu aproximativ 12.000.
Cifrele sunt similare în cazul numărului celor care au ieșit din țară și arată că în cazul mijloacelor auto creșterea nu este chiar atât de mare.
Mureșan arată că per total volumul traficului de călători a înregistrat o creştere de 58% față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce valorile traficului auto sunt mai mari cu 22 de procente.
Ea arată că “valori în creștere ale traficului auto și de persoane se înregistrează constant în utimii trei ani.
Atât în privința numărului de călători care întră în țară prin punctul de trecere al frontierei Sighet – Solotvino, cât și al autoturismelor care se pre zintă în același punct de trecere”.
Cât privește activitatea de control a bunurilor aflate în bagajele personale ale călătorilor și a mijloacelor de transport cu care aceștia călătoresc, au fost întocmite/verificate și înregistrate în evidențele biroului 14 adeverințe de reținere a bunurilor.
De asemenea, peste 650 de declarații de abandon și au fost vizate 22 documente de restituire TVA pentru bunurile scoase din țară de către persoanele fizice care nu sunt stabilite în UE.
Lidia Mureșan spune că traficul de țigarete rămâne în continuare principala problemă cu care se confruntă lucrătorii vamali.
Însă arată că în ultima perioadă sunt tot mai mulți cei care încearcă să introducă în țară cantități de medicamente mult mai mari decât este permis.
A.C.