La îndemnul cunoscutului vlogger băimărean Mihai Țăranu (Zmenta), aproximativ 30 de tineri s-au adunat vineri, 6 ianuarie, la ora 14.00, în fața Primăriei Baia Mare. Înarmați cu lumânări, unii pe schiuri, au protestat pentru lipsa intervenției eficiente pentru deszăpezirea orașului.
Pentru a doua oară în acreastă iarnă, Baia Mare a fost îngropată sub zăpadă, lipsa unui contract pentru deszăpezire făcând ca intervenția autorităților să fie ineficientă.
Tinerii au aprins lumânări în semn de doliu pentru că celor care se află acum la conducerea orașului le-a “murit interesul și simțul responabilității”. Printre cei prezenți au fost și cetățeni echipați cu schiuri. Din păcate, nici primarul interimar, nici alte persoane din conducerea executivă a municipalității nu au onorat cu prezența protestul tinerilor.
„Nu vine nimeni să vorbească cu noi. Nu ne bagă nimeni în seamă. Cam atât respect merită locuitorii orașului. Atâta sfidare, câtă nesimțire… Bineînțeles, că nu se v-a rezolva nimic”, a fost concluzia lui Mihai Țăranu, organizatorul protestului.
Lipsa acțiunilor de deszăpezire eficiente a dat peste cap circulația în Baia Mare în ultimele trei zile, atât în zonele centrale, cât mai ale în cartiere. Lipsa reacției autorităților a iritat cetățenii, majoritatea plângându-se pe rețelele de socializare. Chiar și așa, la protestul organizat în fața Primăriei, numărul celor prezenți a fost unul restrâns.
ActualMM