De două zile Radu Macrinici este managerul cu “acte în regulă” al Teatrului Municipal. Deşi ocupa această poziţie de o jumătate de an, abia acum a susţinut examenul şi l-a şi promovat. Anunţul a fost făcut azi, 19 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, iar managerul spune că are planuri mari pentru instituţia pe care o conduce.
“Infiltrarea în comunitate mi se pare foarte importantă. Noi suntem un teatru al comunităţii, nu pentru cluburi selecte şi vom încerca să câştigăm noi segmente de public. Publicul adolescent căruia i se adresează şi premiera Columbinus de sâmbătă, 20 februarie, este unul dintre segmentele pe care doresc să le câştigăm spre teatru, un segment în general neglijat în România. Adolescenţii sunt mai lăsaţi la o parte. Sunt multe segmente de public neglijate şi încercăm să le recuperăm”, a precizat Radu Macrinici.
Ana Pop
credit foto http://yorick.ro/