Regula nr. 1: caută în DEX dacă nu știi ce înseamnă un cuvânt. De când cu leneveala cronică, au decis unii-alții că e mai practic să pună dicționarul pe internet. Nu că ar avea foarte multe accesări, dar vorba aia celebră, “e acolo pentru tine la bine și la greu”. Iar dicționarul spune clar și răspicat: șmecher – care știe să iasă cu dibăcie din incurcături, pe care nu-l poți păcăli. Abil, isteț, dezghețat, șiret, șarlatan. Cică în germană inseamnă persoană cu gust rafinat.

Trag frâna de mână și sare air bag-ul. Definiția asta din dex nu are nicio legatură cu ce înțelege majoritatea prin “șmecher”.

Să fii șmecher – boala anilor `90 din câte îmi amintesc fragmente din copilărie. Hai să ne așezăm și să analizăm puțin: pe atunci să fii șmecher însemna să fii bazat, să fii “ăla”, să ai spate, să fii number 1. Sau minim number 2 sau 3. Șmecheria avea altă “valoare” pe atunci pentru că mașinile și gadget-urile nu existau în modele atât de fancy. Pierdeai vremea și băteai străzile, cartierele, în căutare de câte o gașcă șmecheră. Aveam un prieten care era șmecher pentru că petrecea 3-4 zile pe săptămâna cu alți șmecheri, pe altă stradă, la vreo 15 minute de unde locuia. Venea acasă, mânca, și se întorcea la șmecheri. Asta l-a transformat în scurt timp și pe el în șmecher.

Dar ca să fii șmecher cu adevărat, trebuia să ai haine șmechere. Iar hainele șmechere se găseau greu pentru că le puteai depista doar prin multe etichete. Second hand-urile erau la modă însă nimeni nu se lăuda că merge în magazine de genul. Pentru că șmecherii nu umblă în second hand. Șmecherii au doar haine noi – era motto-ul. În second hand-uri găseai printre blugi jerpeliți și bluze mâncate de molii, câte un maieu Jordan care avea 3-4 etichete. Dacă-l cumpărai și mergeai la șmecheri să le arăți și ei verificau etichetele șmechere, erai șmecher. Dacă aveai o singură etichetă amărâtă pe care scria mare ceva firmă fantomă plus un delicios made in China, râdea lumea de tine și spunea că ești nașpa și n-o să fii niciodată șmecher.

Unii n-au suportat povara de a nu gasi haine șmechere și mergeau atât de departe încât își puneau mamele harnice și iubitoare de copilași ce pierd vremea la casa scării, să le coasă etichete pe care le obțineau de la alți băieții șmecheri care făceau la rândul lor un soi de trafic cu etichete. Cel puțin o parte. Curând a apărut un mix de șmecheri și șmecheri wanna be. Dacă nu se prindea nimeni, erai șmecher. Dacă aveai adidași luați din second hand, era obligatoriu să fie cifre mici scrise elegant. Nu conta că erau niște clăpari cu care umblai pe timp de vară. Se oprea lumea și zicea, “asta-i șmecher, are adidași originali”.

Odată cu trecerea anilor s-a schimbat background-ul cuvântului șmecher. A urmat perioada șmecherilor care aveau geci pe care era scris “de puta madre”. Asta până când s-au prins chinezii ce business bun ar fi să produci copii într-o țară unde toata lumea vrea să fie șmecheră și au început fake-urile.

Dacă aveai casete cu Eminem, erai șmecher. Dacă aveai telefon cu ecran albastru și nu galben, erai șmecher. Dacă aveai calculator, erai șmecher. Și tot așa a continuat…
Acum nu mai știu ce înseamnă să fii șmecher, pe bune, chiar nu știu…

P.S. Vrei fii șmecher ? Uită-te la un Tarantino. Taran ce ? Tarantino. Dă un search. Oricare film… Toate-s tari. De fapt nu, nu tari, șmechere. Tipu` ăsta chiar e șmecher.

Andrei Dinu