Internauții chinezi au criticat-o sever luni pe Lady Gaga pe rețelele de socializare, după întâlnirea artistei cu Dalai Lama în timpul unui eveniment denumit „U.S. Conference of Mayors”, organizat duminică în orașul american Indianapolis, relatează AFP.
O fotografie care îl înfățișează pe liderul religios tibetan ținând-o de mână pe cântăreață a fost publicată de Lady Gaga pe contul său de Instagram, declanșând un val de comentarii ostile. „Pentru chinezi, este ca și cum ai da mâna cu Bin Laden”, a scris un utilizator al rețelei de socializare.
„Nu îți mai urmăresc contul de Instagram”, i-a scris lui Lady Gaga un alt internaut.
Întrebat de AFP dacă întâlnirea dintre artistă și Dalai Lama va complica relațiile dintre autoritățile chineze și cântăreață, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Hong Lei, a declarat că nu știe cine este Lady Gaga.
Potrivit presei americane, la întâlnirea amintită, discursul liderului tibetan s-a axat pe speranța unui viitor mai bun.