AcasăslolvaciaCRITICĂ - Dragoș Pătraru: TVR e singura fabrică rămasă intactă de pe...

CRITICĂ – Dragoș Pătraru: TVR e singura fabrică rămasă intactă de pe vremea comunismului

spot_img

DISTRIBUIȚI

Dragoș Pătraru a făcut o analiză dură a problemelor din televiziunea publică.

„Președintele Klaus Iohannis n-a vrut să ofere un interviu la TVR până n-au angajat-o pe Mădălina Pușcalău. Și n-a venit el la televiziunea publică, i-a chemat să meargă la el. Cum arată asta?”

Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii „Starea Naţiei”, a disecat situaţia din televiziunea publică într-o întâlnire informală cu studenții Departamentului de Jurnalism de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, desfăşurată luni, 9 mai.

Speech-ul său a fost împănat cu situaţii trăite și auzite în TVR. Pe asta o ştiaţi? Pe vremea când era Preşedinte-Director General (PDG), Stelian Tănase s-a plâns într-o ședință a conducerii că, deşi îl rugase pe Pătraru să nu se mai lege de Patriarhul Daniel, nu fusese ascultat.

„Sunt mai mulți oameni care pot să confirme ce-a spus Stelian Tănase: ‘Mai lăsați-mă cu contractul lui Pătraru, că l-am rugat și eu să nu se mai ia de Patriarhul Daniel și s-a luat în continuare de el. Că Patriarhul e singurul care a dat o circulară la toate bisericile când m-am operat eu de inimă, să zică ăia rugăciuni’. Vă dați seama?! Lucrurile astea se întâmplă în televiziunea publică”, a povestit jurnalistul.

La finalul întâlnirii sale cu studenţii, Dragoş Pătraru ne-a acordat un interviu despre situaţia din TVR. Pentru a fi mai ușor de urmărit, am pus împreună, sub formă de explicaţii, atât informațiile din prezentarea sa, cât și cele din interviul ulterior.

Care este esența scandalului din TVR?
Declanșatorul scandalului din TVR e faptul că s-a ajuns la fundul sacului. Nimeni n-ar fi discutat astăzi despre TVR și despre ce se întâmplă acolo dacă n-ar mai fi fost bani pentru ca oamenii aceia care nu fac nimic să fie plătiți.

Și vă explic: TVR nu are probleme financiare, pentru că încasează 6 milioane de euro pe lună. La banii ăștia se adaugă anual vreo 8 milioane de euro din publicitate.

TVR are toți banii pe care și i-ar dori orice televiziune. Doar pentru că, între 2008 și 2012, nu s-au plătit niște indexări salariale, angajații au dat în judecată instituția și au câștigat în instanță, marea majoritate dintre ei.

Din 2500 de angajați, 2100 au dat TVR în judecată, iar 1500 deja au câștigat. Ăștia 1500, într-un demers de-ăsta kamikaze, au executat instituția. Neinteresându-i că e vorba de televiziunea publică.

Și-au zis: bă, n-au cum s-o închidă, că e televiziunea publică… Și atunci au executat televiziunea cu sume mult mai mari decât aveau de primit.

TVR a început acum să câștige procesele cu acești angajați, că au luat mult mai mulți bani. Și ei au spus în instanță că vor da înapoi din salariu, până se pensionează, câteva sute de lei.

Deci, televiziunea a fost o bancă, ei și-au luat bani de-acolo, și acuma vor da înapoi câte 200 de lei pe lună. Sunt niște lucruri inimaginabile, făcute împotriva instituției la care lucrează, știind că, potrivit legii, nu poți să închizi televiziunea națională.

Care este mentalitatea angajaților?
Se gândesc că vine Guvernul, vine Parlamentul, vine cineva și ne scoate. Oamenii și-au luat banii, iar televiziunea a rămas fără una de-un leu. Și ăsta e tot scandalul în acest moment: că nu mai sunt bani de salarii pentru acești oameni.

Am cercetat subiectul, pregătesc și-o carte în toamnă, după doi ani de TVR. Și-am să scriu despre toate nenorocirile care s-au întâmplat acolo și despre care am auzit în timpul în care am lucrat acolo.

Din 2500 de oameni de la TVR, dacă mâine dai afară 1000, nu se vede. Se simte doar că e mai liber în curte, prin birouri. Există zeci, sute de oameni care nici nu apar la muncă în acea instituție. Mâine, dacă dai 1000 afară, nu se vede.

Problema e că s-a făcut o mafie care funcționează de 26 de ani. Oamenii ăia se evaluează pe ei. E ca și cum noi am închide ușa aici și-am zice, cu colegii, tu îl evaluezi pe ăla, eu pe altul. Ieșim perfect. Dar ăia nu fac nimic și ies la evaluări perfect.

Noi, echipa de la „Starea Naţiei”, după ce-am semnat contractul cu TVR, ne-am dat seama că nu se poate să facem emisiunea în studiourile lor. Nu se poate.

Au venit oamenii și mi-au zis: Dom’ne, nu poți tu s-o faci undeva? Băi, cum s-o fac undeva?! Da’ de ce nu putem s-o facem aici?! Pentru că ora de montaj din TVR costă 199 de lei.

Atâta costă o oră de montaj. Dacă făceam calculul, toți banii pe care îi luam pentru emisiune i-am fi dat pe montaj. O demență totală.

Sunt hale întregi în curtea Televiziunii, stații care stau degeaba, scule care stau degeaba. Nimic nu se valorifică, ei nu fac nimic pentru a obține venituri, pentru a eficientiza acele spații, acele scule, și așa mai departe.

Costă 1700 de euro să aprinzi lumina într-un studio, deci e o nebunie. Există om care cară cablul cameramanului, altul care vine și-ți pune lavaliera. Atât. E destul de dificil, nu?

De ce nu poate ăla de la sunet să pună lavaliera? Îți mai trebuie o pilă, îți mai trebuie un băiat trimis de la partid de X-ulescu…

Şi așa s-a îngroșat această schemă. Există posturi dublate, triplate. La redacția Ştiri există 15 reporteri și 40 de șoferi, am înnebunit. Și toți sunt rude cu toți.

TVR e singura fabrică rămasă intactă de pe vremea comunismului.

Ce performanțe are TVR?
Nu există nicio televiziune publică în toată Europa care să aibă rating-ul atât de slab ca TVR. În toată Europa, jurnalele de la televiziunile publice, cu excepția Albaniei, au cel puțin 10-15%. La TVR, Telejurnalul nu mai trece de 2%.

Luați-o așa: la televiziunea publică, un prost care stă la un pupitru la ora 22.30 face mult mai mult decât o redacție cu 250 de oameni. Iar noi, la „Starea Naţiei”, suntem zece, toți.

Departamentul Ştiri are 250 de oameni. Și rating-ul programului de știri, cel mai important program al zilei, este mai mic decât al emisiunii noastre. Sunt zile când reluarea noastră de dimineață, de la ora 9, face rating peste știrile de seară.

Nu se poate așa ceva. Adică, în fața acestor cifre, niște băieți trebuie să plece de acolo. Trebuia să fie plecați demult. Nu poți să stai. Și nu le cere nimeni nimic, este inadmisibil.

Există un domn care este șeful Ştirilor la TVR. Se numeşte Claudiu Lucaci. Are și emisiune, lunea. Știți la ce rating ne lasă?

După știri, care mai fac doar 2%, după aia face și-un talk-show, de la ora 21 la 22.30. Eu am întrebat dacă e televiziunea lui sau a noastră, cumva. Știți la ce rating mă lasă pe mine, care intru la 22.30? La zero. Zero pe publicul comercial.

Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că, dacă punem mira de reglaj și două cântece patriotice, cum era înainte de 1989, e perfect – tot de-acolo plec.

Ce nu înțeleg acești oameni este că televiziunea nu e despre ei. Și din tot scandalul ăsta, ce se aude în piață? Falimentul financiar al TVR-ului.

Dar falimentul moral pe care TVR l-a dat de câțiva ani buni?! Falimentul ăla nu-l ia nimeni în discuție?!

Se discută despre salvarea a 2500 de salarii. Atât! Nu există nici o altă discuție. Dacă intră bani și se pot lua salariile, dă-o-ncolo în continuare.

Ce soluții există?
În TVR, din punctul meu de vedere, toate lucrurile astea groaznice pot fi rezolvate foarte ușor. Doar că nimeni nu a avut, în toți acești ani, voinţa ca schimbarea asta să se producă.

Voința este în primul rând politică. Să nu uităm că TVR depinde de Parlament. Dacă nu mai ești pe placul majorității din Parlament, atunci e foarte ușor să te dea afară de acolo.

Să zicem că TVR ar fi putut să aibă – deși eu nu i-am văzut -, dar să presupunem că ar fi putut să aibă conducători providențiali. Și să-i fi găsit, să-i fi pus în funcții, și ei să se apuce de treabă.

Ei, problema cea mare este că, după un an, Parlamentul le respinge raportul, da? Și ei sunt dați afară. Nu prea contează cât de bun ești la conducerea televiziunii atâta timp cât Parlamentul te poate pica pe… nu pe lipsă de competență, ci pentru că vrea să te pice.

Li s-a întâmplat multora și e foarte urât că tu, ca PDG, trebuie să ții cont de asta. Cred că legea trebuie modificată.

E foarte aiurea ca tu, ca PDG, să ții cont de Parlament când iei niște măsuri în televiziune. Și să te întrebi – Or fi aceste măsuri pe placul celor din Parlament sau nu?!

Ei, în momentul în care ți-ai pus această problemă, ești pierdut. Cu totul.

„TVR se zbate undeva la zero”

În primul rând, Parlamentul trebuie să modifice legea. ONG-urile şi-au făcut treaba, au spus Parlamentului foarte clar ce trebuie făcut astfel încât TVR să nu mai fie controlată politic, că despre asta povestim.

Să nu ne mai ferim de treaba asta: TVR e controlată politic de 26 de ani, prin intermediul serviciilor, prin intermediul altor factori de influență prezenți în televiziune, grupuri de interese, inclusiv economice.

Dacă se modifică legea și totul se reașează de la zero, pe bază de competență, această televiziune publică mai are o șansă.

Dacă nu, ea nu va muri.

Asta e, într-un fel, dramatic. Televiziunea nu va muri. Va continua să funcționeze așa cum funcționează acum. Ceea ce este foarte rău pentru oameni, care ar putea să găsească undeva jurnalism de calitate pentru care plătesc. Atenție: oamenii plătesc abonament pentru acest serviciu.

Nu găsesc așa ceva. În loc să dea ora exactă a jurnalismului în România, TVR se zbate undeva la zero, fără să aibă vreo șansă de a crește.

Cine e potrivit să fie Preşedinte – Director General?
Nu e rău că e propus să conducă TVR un om care cunoaște foarte bine instituția. Pe fond, nu e rău. Și echipele de fotbal fac treaba asta. Zidane la Real Madrid e un caz.

Nu e rău că Irina Radu, de pildă, e un om din TVR. Diferența între Irina Radu şi Monica Ghiurco e că Irina Radu și-a asumat pe față o restructurare. În timp ce Monica Ghiurco a spus că va mări salariile.

Monica Ghiurco e „reprezentanta angajaților” și a scris în proiectul de candidatură că cea mai mare greșeală a televiziunii publice a fost că s-a luat la concurs cu televiziunile comerciale.

Deci depinde pe cine pui, cui dai credit. Parlamentul trebuie să spună: Dom’ne, televiziunea asta trebuie să ajungă să fie nu profitabilă, că nu ăsta e scopul televiziunii publice, dar să aibă o audiență care să ne spună nouă, Parlamentul României, că este îndeplinită misiunea sa publică.

Să informeze, să educe și să distreze publicul. Și să fie o platformă pentru toate ideile din piață. Dar nu vrea nici Parlamentul, nici oamenii din interiorul TVR-ului. Doar publicul vrea ceva, dar nu știe exact cum să ceară.

Sursa: pressone.ro

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA