Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, a fost marți seară invitatul special al emisiunii „Realitatea la raport”. Principalele declaraţii ale preşedintelui interimar Crin Antonescu:
– Faptul că sunt atenţi, în calitate de parteneri, la noi, e un lucru bun, normal şi în fond acesta este spiritul UE. Un parteneriat bazat pe valori comune. Faptul că România e pe primul loc in materie de corupţie si ultimul loc in privinţa gradului de absorbţie a fondurilor europene din UE: dacă noi credem că am ajuns aici in 2 luni de când e guvernarea Ponta sau 10 zile de când sunt preşedinte interimar, sigur ca de vină suntem noi. Dacă dăm celălalt răspuns, cred că vinovaţi sunt mai mulţi. Şi cred că răspunsul este unul singur.
– Când se vorbeşte de suspendarea statului de drept, lovitură de stat – asta e foarte grav. Afectează apetitul investitorilor, avem efectele legate de cursul valutar. Există totuşi în circuitul diplomatic şi în imaginarul public european câteva lucruri care, dacă se repetă cu intensitate o bucată de timp, trebuie câţiva ani ca să le schimbi. Fiecare se simte dator să sdauge şi la un moment dat, se creează o imagine care dăunează din punct de vedere diplomatic.
– Sunt gata să-mi asum responsabilitatea pentru cele 8 zile in care mă aflu in locul in care Băsescu se află de 8 ani. Sunt lucruri care vor costa România după ce conflictul va fi tranşat intr-un fel sau altul, poate chiar pentru mai multă vreme.
– Eu nu am făcut nişte declaraţii cu un aer polemic la adresa existenţei sau persistenţei mecanismului MCV, e foarte bine că există. Am remarcat că ce s-a adăugat acum la acest raport excede – nu vorbim doar de combaterea corupţiei, ci de lupta politică de pe scena românească, s-a trecut dincolo de raza de acţiune a Comisiei Europene Când prescrii ce ordonanţe are voie sa dea un guvern, ce are voie să facă preşedintele interimar, e o trecere dincolo.
– Nu am îmbrăţişat niciun naţionalism, dar n-am fost lipsit niciodată de sentimentul că nu trebuie să fim nişte râme, în faţa nimănui.
– O ţară trebuie respectată în suveranitatea sa, nu poţi spune atât de brutal că preşedintele are voie sau nu să facă asta: preşedintele e un demnitar de rang inalt, nu un infractor căruia ii sunt restrânse drepturile de acţiune sau drepturile civile.
– Eu am vorbit despre aceste lucruri in momentul în care nu deţineam funcţia de acum. Ştim să distingem ce inseamnă presiunea factorului politic asupra justiţiei şi ce inseamnă discursul public. A pune in vedere actualei puteri să nu mai facă niciun fel de presiune asupra justiţiei este o exagerare, cu un cuvânt foarte elegant. A impune sancţiuni pentru oamenii politici care mai comentează vreo decizie a unei instanţe. Una e să faci presiuni, deciziile oricărei instanţe trebuie respectate in sensul aplicării lor.
– A fost o exagerare mare. Să nu uităm că Monica Macovei a dat numeroase mail-uri colegilor din PE în care folosea termenul coup d’etat, vorbea de lovitură de stat.
– Traian Băsescu este un exemplar politic degradat, degenerat. Asta este afirmaţia mea. Foarte multe au pornit de la el, de la lupta sa disperată, degeaba spune că nu, se luptă pentru scaunul acela, pentru butoanele acelea se luptă. Chiar şi acum Băsescu e redutabil în campanie. Diferenţa e că, prin modul în care pune problema – dacă nu mai sunt eu Băsescu şeful statului, sunteţi disperaţi, nu mai sunteţi în Europa, vă înghite Moscova – e o formă de şantaj, de a minţi şi a dăuna propriei tale ţări. Dintr-o slăbiciune pe care o asum, nu am fost preocupati să ne cunoaştem mai bine cu omologii străini, Băsescu a avut grijă să inducă şi acolo ideea.
– Au inteles (n.r. partenerii europeni, in urma intalnirilor cu mai multi ambasadori) că se petrec lucruri speciale in România, dar care sunt în interiorul Constituţiei.
– Va veni referendumul, va tranşa situaţia intr-un fel de care aveam nevoie pentru că, pe fond, am ajuns aici pentru că nu se putea merge mai departe. Vom intra in normal cu o anumită coerenţă. Alegerea românilor e să-i dea din nou toată puterea lui Traian Băsescu, pentru a face ceea ce a făcut – sau Băsescu va fi pensionat politic, având in vedere si starea de inaintată degradare politică si vom avea o guvernare coerentă, cu alegeri prezidenţiale anticipate, cu alegeri parlamentare la toamnă.
– Despre legea referendumului: Eu nu m-am angajat, n-am dat niciun mesaj. Eu, în calitate de preşedinte interimar, am primit spre promulgare o lege adoptată de Parlament, declarată constituţională de CCR. A existat o insistenţă a partenerilor europeni: să avem mai repede o lege care să nu fie ordonanţă, pentru că legitimitatea legii e superioară celei a unei ordonanţe, cererere indreptăţită şi ca această lege să fie recunoscută drept constituţională de CCR. Domnul Ghişe (parlamentar PNL care nu e in acord cu legea referendumului promulgată de Crin Antonescu, n.r.) şi-a exercitat dreptul de parlamentar român. Nu putem să închidem Parlamentul României. În parlament discută şi propune fiecare ce vrea, votează fiecare ce vrea. Ce asigurări vă pot da: că nu se poate naşte în Parlament, chiar şi dacă votează toţi un alt proiect decât cel promulgat, o lege fără a trece prin filtrul CCR. Probabil că nu va vota o majoritate mâine o altă formă a legii, dar e dreptul lor să discute.
– Când m-a intrebat ambasadorul german ce rezerve am faţă de criteriul de 50% plus 1 pentru validarea referendumului, l-am intrebat dacă ştie câţi alegători sunt în România, a spus că nu, i-am mărturisit că nici eu. Avem o cifră, e adevărat, dar ea nu este reală. Nu avem datele de la recensământul din 2011.
– Faptul că un senator vorbeşte şi propune ce vrea în Parlamentul ţării lui nu e o încălcare a Constituţiei
– Despre aparatura STS la sediul de campanie al lui Băsescu: Consider că oricât de infocaţi adversari politici am fi, există momentele de contact in care ar trebui să fim civilizati – m-am dus la sediul Preşedinţiei să exercit această funcţie până la referendum, am avut o atitudine decentă faţă de preşedinte, i-am spus că doresc să-şi păstreze până la referendum biroul, n-a avut onoarea să spună că n-am dat năvală să-i ocup biroul. E o chestiune de minimă eleganţă. E chestia asta ocultă, nu mă interesează. Am considerat că e normal, pana se clarifică statutul domniei sale, să nu dau buzna in biroul său. Chestiunea cu telefonul special e una discutabilă. Am discutat azi cu generalul Opriş, directorul STS şi l-am intrebat. Legea pe care o invocă dânşii nu vorbeşte nici de preşedinte interimar, nici de suspendat, vorbeşte de preşedinte. La drept vorbind, Băsescu nu e preşedinte in momentul ăsta. Dar am socotit o chestiune de civilitate ca acest telefon să-i rămână acasă. Strict la lege, Băsescu nu ar trebui să beneficieze, insă dintr-o minimă eleganţă am socotit că nu are rost să facem un subiect in campanie. Asta nu înseamnă că dl Băsescu trebuie să pretindă că i se cuvine, ce nu i se cuvine. Să inteleagă că comunică prin telefonul ăla printr-o intelegere elegantă pe care am avut-o.
– Oamenii intreabă dacă e legal, dacă STS a făcut ceva legal. Ce vreau să înţeleagă: e o campanie care polarizează, adversarii lui Traian Băsescu sunt şi ei pătimaşi. Ii rog să inţeleagă că in postura in care sunt am avut alte treburi decât să verific telefoanele de care dispune Traian Băsescu.
– Despre demisie in cazul în care Băsescu revine la Cotroceni: Ce să fac, să incep tocmeala cu exegeţii băsismului, cu Sulfina Barbu sau Ioan Oltean? Dacă Băsescu se intoarce cu actul in mână la Cotroceni, am plecat. Şi de ce: nu din teribilism. Am spus că suntem intr-un blocaj şi prin această suspendare am apelat la instanţa supremă pentru a tranşa acest lucru. Dacă Băsescu se intoarce preşedinte la Cotroceni, eu mă retrag: să nu-l mai sâcâi pe dl Băsescu. Cred că mai mult de jumătate plus 1 dintre români au suferit mult in aceşti ani.
Eu nu negociez şi nici nu las loc la interpretări. Dacă domnul Băsescu revine cu zero voturi la Cotroceni, eu mă retrag din viaţa politică.