În urma activităţilor specifice desfăşurate, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au reuşit identificarea autorului unui furt de card urmat de utilizarea acestuia în mod fraudulos, comis în dauna unei persoane vătămate din judeţul Maramureş, rezultând prejudicierea acesteia cu o sumă de peste 4.000 lei.
La finalizarea cercetărilor dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, cu propunere de trimitere în judecată a numitului F.S., in varsta de 32 ani, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208, alin.1 Cod penal raportat la art. 209, lit. e Cod penal şi „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos” , faptă prevăzută de art. 27, alin.1 din Legea 365/2002 – privind comerţul electronic. Exatragerile de pe card au avut loc pe raza municipiului Baia Mare.