În urma activităţilor specifice şi de cercetare penală, lucrători de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au identificat şi documentat activitatea infracţională a numiţilor T.A.C, de 22 ani, R.A.I., de 20 de ani, D.M. de 36 ani şi M.F., de 38 ani, toţi patru din oraşul Borşa, judeţul Maramureş, care, în cursul anului 2011-2012, au plasat 53 de bancnote în cupiură de 100 lei, pe raza mai multor localităţi din judeţul Maramureş.
Faţă de cei 4 suspecţi s-a propus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de monede sau alte valori falsificate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 282, alin.2 Cod penal. În cauză am fost sprijiniţi de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei, Poliţiei oraşului Borşa şi din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Leordina.