CRIMĂ MISTERIOASĂ O femeie a fost înjunghiată mortal, luni dimineața, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Fiul ei a fost transportat la spital, după ce a fost rănit. Rudele au sunat îngrozite la 112, iar acum criminaliștii vor să dea de urma autorului crimei care nu a fost încă identificat.
Tragedia a avut loc luni dimineață, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Era ora 5 dimineața când o persoană a sunat la 112 și a anunțat grozăvia, informează Observatorulph.ro, citat de Libertatea.ro.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliție și medici de la Ambulanță. Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost găsită moartă. Fusese înjunghiată în abdomen și lovită cu putere în zona capului, au povestit martorii anchetatorilor sosiți la locul nenorocirii.
Fiul victimei, un băiețel de doar 11 ani, a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Ploiești pentru că avea o rană în zona urmărului drept. Potrivit medicilor, viața copilului nu a fost pusă în pericol.
Trupul mamei sale a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei care va stabili cu exactitate cauza morții.
Potrivit vecinilor, victima locuia împreună cu cei doi copii minori din prima căsătorie, dar și cu iubitul ei. Oamenii bănuiesc că autorul crimei, care a șocat un oraș întreg, ar fi concubinul femeii, cu care avea o relație de aproape o lună. Surse din rândul anchetatorilor susțin că principalul suspect al crimei nu a fost prins până la această oră.
Sursă info.
Sursă foto.