AcasăActualitate112CRIMA DE LA DRISTOR - Femeia acuzată că a omorât o tânără...

CRIMA DE LA DRISTOR – Femeia acuzată că a omorât o tânără la metrou, transferată la Spitalul Penitenciar Jilava

spot_img

DISTRIBUIȚI

CRIMA DE LA DRISTOR  Magdalena Şerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou, a fost transferată din arestul Poliţiei Capitalei la Spitalul Penitenciar Jilava.

„Femeia se află în custodia Spitalului Penitenciar Jilava şi este supravegheată din punct de vedere medical.

Ea a fost adusă pe 13 decembrie, ieri seară. Medicul curant va decide, în funcţie de diagnostic, perioada spitalizării”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Penitenciar Jilava, Denisa Ene.

Ea a precizat că datele medicale şi diagnosticul unei persoane sunt date confidenţiale, scrie Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, femeile aflate în celula unde urma să fie transferată Magdalena Şerban, din arestul central al Poliţiei Capitalei, au protestat faţă de prezenţa acesteia.

Femeia de 36 de ani care a împins o tânără pe linia de metrou în staţia Dristor I, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, însă este executorie.

Femeia a fost pusă sub acuzare de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tentativă de omor.

Procurorii susţin că, marţi, în jurul orei 19,54, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.

Femeia a fost implicată, cu câteva ore înainte, într-un incident cu o altă tânără, pe care a împins-o spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta nu a păţit nimic.

Sursa info Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA