AcasămodeleCREDINȚA NU ȚINE CONT DE CANICULĂ - Mii de credincioși s-au îmbulzit...

CREDINȚA NU ȚINE CONT DE CANICULĂ – Mii de credincioși s-au îmbulzit să atingă racla cu moaştele Sfântului Ioan Cel Nou de la Suceava

spot_img

DISTRIBUIȚI

Religia nu ţine cont de vremea caniculară. O demonstrează miile de oameni care s-au îmbulzit să atingă racla cu moaştele Sfântului Ioan Cel Nou de la Suceava. După o noapte în care au dormit sub cerul liber, oamenii s-au aşezat la coada pentru a se închina la moaştele sfântului. Au plecat apoi în procesiune, pe străzile oraşului, sub un soare copleşitor, oprind la şapte biserici din centrul oraşului, după cum spune tradiţia, arată B1 TV.

Aproape 5000 de oameni au venit la Suceava pentru a participa la procesiune. După ce s-au închinat la racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au plecat apoi la procesiunea de pe străzile oraşului.

Conform tradiţiei, traseul urmează un drum pe care se afla 7 biserici, iar oamenii trebuie să treacă pe sub raclă. Însă religia are reguli stricte. Iar dacă nu sunt respectate intervin jandarmii.

Cei mai mulţi credincioşi, după ore în şir de stat în arşită, şi-au adus aminte ca trebuie sa mai pupe câte ceva. S-au pupat icoane, cruci, veşmitele prelaţilor şi ce a mai ieşit în cale.

Sfântul Ioan cel Nou este considerat protector al Moldovei. Moaştele sfântului au fost aduse de voievodul Alexandru cel Bun în Cetatea Sucevei, în anul 1402.

b1.ro

foto informatiata.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA