Oricât de iscusită ţi-ar fi slova de pământean, nu poţi cuprinde în cuvintele tale taina prin care treci în bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Am fost însoţitorii Lui în toate dramele urcuşului duhovnicesc pe care l-a presupus Postul cel Mare, arena virtuţilor, călătoria cea de înţelegere dătătoare. Ne-am cutremurat cum ne-a crescut în înţelegerea mântuirii întreaga pedagogie a Duhului Sfânt oglindită în textele Triodului, manual de preţ al ascezei creştine. Am învăţat, şi nădăjduim să reţinem că fără asumarea Crucii nu vedem Crucea, că fără împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nu ne putem lumina la Buna Vestire şi nici finaliza efortul nostru de postitori. Ne-am cutremurat cu vameşul şi cu tatăl ce-şi primeşte fiul în casă, am primit taina creşterii în Hristos prin Sfântul Ioan Scărarul şi taina întoarcerii prin Maria Egipteanca. Am rămas în admiraţie dinaintea primului mormânt golit de moarte – acela al dreptului Lazăr, şi ne-am umplut de mireasma nardului din preţuirea Mariei în liniştea Betaniei, ne-am bucurat la Intrarea în Ierusalim şi ne-am cutremurat la porţile Ierusalimului, sub culmea de durere, dar şi de nădejde a Golgotei. Pe rând le-am împlinit pe toate, inima noastră cântând în „refrenul” Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” Acum, toate s-au umplut de Lumină!

Toate prin această Lumină le-am văzut. Efortul şi dragostea de creştere în Hristos, postirea şi nădejdea, cuprinderea textului Evangheliei şi bucuria întâlnirii în praznic cu El, Praznicul nostru de Lumină, toate le-am făcut ştiind că Hristos a Înviat! Ştiind aceasta, totul ne-a fost mai uşor, mai plin de sens. Pentru că Ortodoxia nu propovăduieşte o slujire fără ştiinţă că Hristos a Înviat, nu admite o teologie în care să nu ştim că Hristos a Înviat! Şcoala de duh ce ne este trăirea ortodoxă a Evangheliei are fundament tocmai Învierea Mântuitorului, aceea care umple de Lumină toate! Cât de minunat exprimă aceasta cântarea liturgică a Învierii: „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Şi cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă!” (Cântarea 1, Canonul Învierii). Aceasta pentru că, acum, toate s-au umplut de Lumină!

Lumina Învierii nu este o metaforă decât pentru aceia care nu cred în Învierea Mântuitorului Hristos! Adesea îi vedem pe promotorii invidiei, nenorocita religie a mediocrităţii, cum caută să adumbrească în speculaţii ieftine Învierea Mântuitorului. Vedem campanii întregi de deturnare a sufletelor noastre dinspre Lumina cea plină de har a Învierii spre întunericul consumismului şi materialismului, lipsite de orice formă a dialecticului. Ele devin periculoase pentru sufletul nostru când le considerăm normale, fără pericol în devenirea noastră întru fiinţă. La tot întunericul din jur, în care răzbat ecourile singurătăţii şi bolii, sărăciei şi demisiei firii umane răspunsul Bisericii Ortodoxe este limpede: Acum toate s-au umplut de Lumină! Hristos Domnul, Lumina lumii, obligă la reconfigurare întreaga atitudine umană. Ne cerem să renunţăm la neutralităţile mediocrităţii şi să redobândim gândul cel bun, al redobândirii demnităţii noastre umane: „O, dumnezeiescul! O, iubitul! O, preadulcele Tău glas! Căci cu noi ai făgăduit să fii cu adevărat, până la sfârşitul veacului, Hristoase! Pe Care întărire de nădejde credincioşii avându-Te, ne bucurăm!” (Cântarea a 9-a, Canonul Învierii). De aceea, dincolo de conţinutul său de Duh, Lumina aceasta reîncarcă de Duh vieţile noastre. Viaţa Lui dă viaţă vieţilor noastre. Vindecă agoniile noastre, biruind moartea cu moartea pe moarte călcând. Din această binecuvântată biruinţă izvorăşte spre noi, ca dintr-un izvor de Lumină, nădejdea mântuirii, harul deplinătăţii în iubire. Cel ce satură foamea şi setea noastră de Dumnezeu.

Acum toate s-au umplut de Lumină! Ca la o schimbare de gardă la limita pământului cu Cerul, Hristos, somat de bucuria noastră nerăbdătoare, Îşi luminează Faţa şi ne dăruieşte Icoana Învierii ca izbucnire de Lumină. Feţele noastre se adapă din lucirea aceasta, şi vieţile noastre devin luminoase asumând bucuros Lumina lui Hristos, care luminează tuturor! Luminat la Faţă de slăvita Înviere, Hristos ne oferă, în aceeaşi tainică schimbare de gardă, parola care deschide calea noastră spre Împărăţia cerurilor: Bucuraţi-vă, nu vă temeţi, bucuraţi-vă! Pentru că Hristos Domnul se face prin Învierea Sa începătură învierii din morţi a întregului neam omenesc restaurat în El. Cu alte cuvinte, împarte cu noi Sărbătoarea. Se face Sărbătoare nouă ca noi să devenim sărbătoare Lui. Pentru ca noi înşine să înţelegem că acum toate s-au umplut de Lumină! După spusa Sfântului Ioan Gură de Aur, al cărui Cuvânt de învăţătură irumpe în miezul slujbei Învierii: „Gustaţi toţi din ospăţul credinţei (…). Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt Iertarea a răsărit!” Lumina ce ne umple pătrunde, aşadar, până în adâncul de păcat în care ne zbatem, de cele mai multe ori, izbăvindu-ne de teama neiertării, aducându-ne apoape mântuirea. Acum e fiecare clipă a vieţii noastre!
Prof. dr. Constantin Necula