Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor IURCUŢ VASILE şi IURCUŢ VASILE DĂNUŢ, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 7 iunie 2013, inculpaţii au condus pe drumurile publice, în zona localităţilor Crasna Viseului şi Bistra, judeţul Maramureş, două autovehicule, fiind opriţi în trafic de organele de poliţie, aceştia au exercitat acte de violenţă asupra părţilor vătămate N.G. şi C.R.C. (lucrători de poliţie), cauzându-le leziuni corporale.
Cu ocazia cercetării s-a stabilit că, inculpatul Iurcuţ Vasile avea o alcoolemie de 1,15 gr ‰, iar Iurcuţ Vasile Dănuţ avea o alcoolemie de 1,25 gr ‰.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vişeu de Sus.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.