CRĂCIUN ÎN MARAMUREŞ Un concert extraordinar de colinde a avut loc în seara zilei de duminică, 25 decembrie, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
CRĂCIUN ÎN MARAMUREŞ Evenimentul, care face parte din seria de manifestări organizate de Consiliul Judeţean Maramureş în cadrul celei de-a VIII-a ediţii „Crăciun în Maramureş”, a fost organizat de Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania.
Invitat de suflet a fost celebra solistă băimăreancă Paula Seling, care a ales sa îşi sărbătorească ziua de naştere, acasă, în mijlocul băimărenilor, încântând publicul cu colinde şi cântece de iarnă dragi ei.
La eveniment au participat Ioan Doru Dăncuş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, şi Preasfinţitul Iustin, episcop al Maramureşului şi Sătmarului, care au felicitat-o şi împreună cu toţi spectatorii i-au cântat „La Mulţi Ani!” sărbătoritei.
De asemenea, în semn de apreciere, Preasfinţitul Iustin i-a oferit o „Gramată Episcopală”, iar în numele Consiliului Judeţean, vicepreşedintele Ioan Doru Dăncuş i-a înmânat o diplomă de excelenţă.
Un recital extraordinar de colinde a fost susţinut de Voichița Nemeș Andreica și Coconii din Vălenii Călineștiului, Grupul Vocal „Maramureșul”: Paul Ananie, Maria Mihali, Sonia Rațiu, Carmen Ștețco, Silvia Timiș, Bogdan Timiș, Aida Lihet, Vlăduț Pop, Maria Luiza Mih, Radu Pongracz, Vlăduț Roman, dar şi grupul de colindători din Bistra coordonat de Mişulec Nicolae.
Sursa info şi foto Facebook Consiliul Judeţean Maramureş