Specialiștii Organizației Mondiale de Sănătate au speranțe că pandemia e pe sfârșite, o dată cu apariția variantei Omicron a Coronavirusului, variantă care s-a dovedit a fi extrem de infecțioasă însă mai puțin periculoasă decât cele precedente. Sfârșitul pandemiei ar putea deveni realitate într-un timp relativ scurt, o dată ce se va dobândi așa numita “imunitate de turmă”.
Până atunci, ca să înțelegem care este situația în prezent, noi vă prezentăm cifrele oficiale are pandemiei la nivelul județului Maramureș, din 31 decembrie 2021 și până astăzi.
Date oficiale: din 31 decembrie 2021 și până azi, 25 ianuarie. Sursa: DSP Maramureș
Testări, infectări, decese și spitalizări
În județul nostru au fost raportate nu mai puțin de 24.805 teste, fiind confirmați cu COVID 7.000 de maramureșeni. Rata de pozitivare a testelor este, astfel, de 28,22%. Astăzi, 25 ianuarie, au fost confirmate 337 de cazuri noi. Cu toate acestea, gradul de ocupare a paturilor pentru pacienții cu COVID rămâne astăzi la 17%. Mai exact, în aceste momente sunt internați în spital 198 de pacienți, din care 12 pe secțiile de ATI, 6 fiind intubați.
21 de maramureșeni infectați cu Coronavirus au decedat luna aceasta. Comparativ cu cele 7 mii de cazuri noi raportate, rata mortalității este de 0,3%. 1624 de maramureșeni infectați au decedat de la începutul pandemiei și pănă azi.
Incidențe localități
Rata incidenței a ajuns astăzi la 10,16/ 1.000 de locuitori, la nivelul județului Maramureș, o cifră record. Localitatea cu cele mai multe infectări pe cap de locuitor este Sălsig, cu o rată a incidenței care a ajuns astăzi la 18,62.
Rata incidenței a ajuns la o cifră record și în municipiul reședință de județ. Baia Mare a ajuns astăzi la o rată de 14,75, cu 2114 noi infectări în ultimele 14 zile, iar Sighetu Marmației la 8,12 cu 345 de noi infectări în ultimele 14 zile.
Vaccinare
Până în prezent au fost imunizate în județul nostru, începând cu data de 27 decembrie 2020, un număr de 340.538 persoane, din care cu prima doză au fost vaccinate 167.478 persoane, cu a doua doză 126.022 persoane, iar cu a treia doză 47.038 persoane. Cu vaccinul Pfizer-BioNTech au fost imunizate 279.750 persoane, cu vaccinul Moderna 7.597 persoane, cu vaccinul AstraZeneca 14.074 persoane, iar cu vaccinul Johnson & Johnson 39.117 persoane. S-au imunizat, până în prezent, 4.056 persoane angajate în cadrul unor operatori/agenți economici privați, inclusiv din domeniul HoReCa. La un agent economic privat procesul de vaccinare este în desfășurare. În spitalele publice au fost imunizați 613 pacienți. Medicii de familie au procedat, până acum, la vaccinarea a 15.962 persoane. Echipe mobile s-au deplasat în teritoriu și au procedat la imunizarea a 31 persoane (nedeplasabile sau persoane care locuiesc în centre rezidențiale)
ActualMM