În luna mai 2013 la Viena au fost desfășurate mai multe acțiuni legate de cultura și arta românească, printre care amintim acțiunea desfășurată la Ambasada României din Viena, „Conferința Unifero” și serbarea „Ziua Europei” la Poarta Maramureșană.
Printre multele persoane din diferite țări sosite special la Viena pentru aceste zile dedicate culturii românesti, dintre care mulți artiști din România, care au susținut programul muzical la aceste festivități s-a numărat și micuța domnișoară cu chitara și anume Ioana, o domnișoară care a încântat publicul cu Imnul României dar și cu cântecul interpretat la Poarta Maramureșană „Avem o țară de vânzare”.
Deși era frig și ploua, cei veniți la această sărbătoare au rămas impresionați de acest cântec neauzit până atunci in Austria și totodată de felul cum l-a interpretat Ioana. De abia atunci mulți și-au dat seama de ce se numește „fetița revoluționară”. De ce revoluționară? Pentru că Ioana și-a petrecut copilăria într-o regiune din România cu o frumusețe naturală deosebită, cu apă și aer curat, iar astăzi…..gaze și natură distrusă, iar tot ceea ce poate ea să facă impotriva acestor decizii îngrijorătoare pentru toți românii este sa strige, să lupte prin cântec pentru trezirea națională. Cei prezenți au fost impresionați și de bărbatul cu barba puțin căruntă și rasă în stil modern, care deși ploua și era frig nu rata să filmeze și să facă fotografii cu tot ceea ce se petrecea în ziua de 11 mai. Fiind în ochii publicului din cauza mișcarii făcute prin ploaia care deja îl udase binișor, fiecare îl putea descoperii că este tatăl Ioanei și anume Mihai Bărbuliceanu. Filma și făcea fotografii fără să simtă ploaia și frigul, făcea totul cu multă dragoste și afecțiune pentru fiica lui, fericit și mândru de ea, mai ales că implinea 13 ani în aceea zi, era la Viena și toți cei prezenți îi cântam „La mulți ani”. A trecut frigul și ploaia, au plecat de la Viena, a venit vara, Mihai si Ioana au mers mai departe, desfășurând acțiuni, participând la diferite festivaluri, emisiuni de radio și televiziune impresionând publicul de pretutindeni.
Dar cei mai impresionați și chiar șocați au fost cei care au avut posibilitatea să participe la lansarea unui film extraordinar, un film lăudabil dar cutremurător, film prezentat la Festivalul Internaţional de Film Ecologist “Ecofest” la Băile Felix, Festival concurs care s-a desfășurat în perioada 26– 30 septembrie 2013. La concurs au participat filme produse în Suedia, Franța, Germania, Oman, Croația, Italia, Australia, SUA, Turcia și România.
Filmul este un manifest al locuitorilor din Costinești, împotriva exploatării gazelor de șist în zonă. Pe de o parte, mesajul este simplu: fracturarea hidraulică pune în pericol resursele din Dobrogea, rezervele de apă potabilă, viitorul copiilor. Pe de altă parte, pelicula sugerează că în spatele companiei care doreşte exploatarea resurselor naturale se află oameni de afaceri, care ar face orice pentru profit și nu se gândesc la urmări, nu se gândesc la populație, natură și sănatate.
O replică memorabilă din film: „de ce vreţi să ne otrăviţi? de ce aţi venit peste noi? plecaţi acas’ la voi!”
Filmul se numește, “Dobrogea, dragostea mea și blestemul de pe Wall Street”, produs în studiourile Dobrogea TV de Mihai Bărbuliceanu.
Acest film a primit Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film Ecologist “Ecofest” de la Băile Felix dar şi premiul pentru originalitate.
Analistul politic Cozmin Guşă, prezent la festival, a fost impresionat de acest film.
„Filmul domului Bărbuliceanu m-a impresionat foarte mult, e o cauză pentru care merită să luptăm„.
“Ecofest” a fost organizat de Iniţiativa Ecologistă Europeană, ProFamilia şi Primăria Sînmartin, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Autoritatea Naţională pentru Turism şi Centrul Naţional al Cinematografiei, reprezentat de binecunoscutul regizor Cornel Diaconu, producătorul general al festivalului.
Stând de vorbă cu domnul Mihai Bărbuliceanu ne impărtășește din emoțiile petrecute la Festivalul Concurs: „marea mea bucurie nu a fost doar premiul, a fost și acel moment când am văzut pe toți cei prezenți la concurs înclusiv juriul, impresionați de acest film, care de fapt este o realitate. Am văzut foarte emoționat și publicul prezent la cinematograful din Baile Felix unde s-a derulat acest film, la propunerea venită din partea Domnului Lucian Popus, primar al comunei Sînmartin„.
Primarul Popus, a propus ca acest film să fie multiplicat pe DVD în 12 000 de exemplare și pe urmă aceste DVD-uri să fie distribuite la fiecare casă din localitățile Sînmartin, Băile Felix, Băile1 Mai, etc. Totodată a propus informarea oamenilor despre pericolul gazelor de șist și în același timp a dispus convocarea Consiliului Local pentru aprobarea referendumului referitor la interzicerea exploatării hidrocarburilor din zona localității Băile Felix, localitățile amintite și împrejurimile lor.
Domnul Bărbuliceanu ne declară că este alaturi de toți cei care iși apară bunurile țării, bogăția și natura, este alături de cei care luptă cu tărie pentru stoparea proiectului de la Roșia Montana.
Așadar semnul de trezire pentru toți românii a fost dat, într- un film realizat de această echipă formată din:
Scenariu: Mihai Bărbuliceanu, Regie/montaj/sunet: Alin Stăcescu , Voce/chitară: Ioana Bărbuliceanu si televiziunea Dobrogea Tv.
Noi nu avem decât să le spunem, „Felicitări”!
Cu siguranță toți cei care prin venele lor curge sânge românesc și mai ales tinerii, nu trăiesc cu indiferență și oriunde s-ar afla sunt alaturi de frații lor.
Protestele nu încetează, ci din contră cresc la numar, la fel cum și la Viena în duminica de 6 octombrie 2013, aproximativ 150-200 de persoane vor ieși in stradă pentru protest Roșia Montana.
Acestea sunt timpurile în care trăim, unii au puterea în propriile mâini si se zbat pentru creșterea enormă a sumelor de euro și dolari în conturile lor personale , fără să se gândeasă la consecințe si la concetățenii lor.
Corespondență Ioan Godja – Austria (godja.radiotvunirea@gmail.com)