Incendiul din Yarnell a lăsat în urma lui câteva mii de hectare distruse, peste 200 de case arse şi 19 familii îndoiliate. Familiile celor 19 pompieri morţi la Yarnell, Arizona, vor primi ajutoare de deces standard, specifice angajaţilor care oferă prim-ajutor (first responders).
Familiile celor şase pompieri care erau angajaţi cu normă întreagă vor primi fiecare suma de 470.000$ şi până la 100.000$ pe an pentru tot restul vieţii. Familiile celor 13 pompieri angajaţi cu jumătate de normă sau sezonieri vor primi fiecare suma de 328.000$ şi o compensaţie lunară bazată pe salariul avut. Nu vor primi însă ajutor lunar de urmaş, asigurare pe viaţă sau de sănătate. Cei 19 pompieri de elită care au murit pe data de 30 iunie, când flăcările au cuprins zona în care se aflau, au fost angajaţii unei staţii de pompieri din oraşul Prescott. Acestor ajutoare li se adaugă, potrivit cotidianului „The Arizona Republic”, milioane de dolari care continuă să fie donate familiilor îndoliate, de la diverse firme şi persoane private. Ajutoarele de deces pentru soţiile, copiii şi părinţii profesioniştilor din Arizona sunt stabilite şi aplicate conform standardului, pentru cei care îşi pierd viaţa la datorie.
Informaţiile despre ajutoarele de deces au fost furnizate joi, 18 iulie, de către Primăria oraşului Prescott, pe baza unei legi care presupune publicarea ajutoarelor oferite de către stat. Aproape toate ajutoarele financiare sunt exceptate de taxe. Organizaşia „The 100 Club of Arizona”, care sprijină familiile pompierilor, poliţiştilor şi paramedicilor răniţi sau morţi în timpul serviciului a donat de asemenea câte 15.000$ familiilor celor 19 pompieri. Membrii acestor familii au refuzat să ofere declaraţii de presă vizavi de ajutoarele primite. Locuitorii din Yarnell însă au declarat că sunt copleşiţi de ajutorul conaţionalilor care şi-au oferit suportul pe mai multe planuri pentru reclădirea gospodăriilor distruse de incendiu. Cel mai substanţial ajutor a venit de la o organizaţie publică numită „Public Safety Officer’s Benefit Programs”, care se află în parteneriat cu Departamentul de Justiţie şi agenţiile locale şi federale de siguranţă publică. Complementar ajutoarelor de la stat şi guvern, aproximativ 150 de persoane sau grupuri s-au oferit să adune bani pentru victimele incendiului de la Yarnell. Y9Printre acestea se numără: Arizona Diamondbacks Foundation, Arizona Community Foundation, American Red Cross, United Phoenix Fire Fighters Association, Prescott Fighter’s Charities şi „The 100 Club of Arizona”, menţionată şi mai sus.
În cazul celor care au fost căsătoriţi, compesaţiile vor fi primite de către soţiile lor, iar în cazul celor care nu au fost căsătoriţi, ajutoarele vor merge la părinţii sau copiii acestora. Soţiile pompierilor vor primi ajutor financiar lunar atâta timp cât vor fi văduve, pierzându-şi anumite beneficii şi compensaţii lunare în momentul în care se recăsătoresc.
Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona