AcasăEvenimentSportCONVINGĂTOR - Simona Halep a început în forță Turneul Campioanelor

CONVINGĂTOR – Simona Halep a început în forță Turneul Campioanelor

spot_img

DISTRIBUIȚI

CONVINGĂTOR Simona Halep a început în forţă ediţia 2016 a Turneului Campioanelor. Favorită numărul 3 la Singapore, românca a trecut cu 6-2, 6-4 de Madison Keys, din Statele Unite, jucătoarea aflată la debut în competiţia care închide sezonul WTA.

Halep, finalistă în 2014, a avut nevoie de doar o oră şi 8 minute pentru a obţine a cincea victorie în faţa lui Keys, în şase întâlniri directe.

Deşi americanca a deschis meciul cu un as şi a reuşit 6 lovituri direct câştigătoare, faţă de una singură a lui Halep, primul set nu a avut istoric. Simona s-a impus cu 6-2 după doar 27 de minute, profitând de numărul mare de erori neforţate ale adversarei – 18.

580c8f7595f9cf950e50785f

Actul secund a fost mult mai echilibrat, chiar dacă tot românca a fost prima care a câştigat contra serviciului, la scorul de 2-2. Keys a rămas însă în meci şi a egalat la 4, cu primul său break, dar Simona a replicat imediat şi a revenit la conducere cu unul dintre cele mai spectaculoase puncte ale jocului.

În ultimul game, a patra jucătoare a lumii a irosit primele două mingi de meci, dar a obţinut în cele din urmă victoria după o nouă eroare neforţată a adversarei, care a trimis în fileu.

Halep a terminat meciul fără vreun as, dar şi fără vreo dublă greşeală, şi a comis doar 12 erori neforţate, faţă de cele 41 ale lui Keys. De asemenea, Simona a avut 100% la punctele jucate la fileu (4/4), însă şi un procentaj slab la primul serviciu, doar 59%.

Dispută strânsă între Kerber și Cibulkova

580cc4a795f9cf551350785f

Angelique Kerber, liderul mondial, a învins-o în trei seturi, 7-6(5), 2-6, 6-3, pe Dominika Cibulkova (Slovacia), locul 8 WTA şi a şaptea favorită, la Turneul Campioanelor de la Singapore, într-un meci disputat duminică în cadrul Grupei Roşii a competiţiei. Kerber s-a impus greu, după două ore şi 20 de minute.

Luni se vor juca partidele din Grupa Albă, Agnieszka Radwanska (Polonia/N. 2) – Johanna Konta (Marea Britanie)/Svetlana Kuznetsova (Rusia), de la 14:30, şi Karolina Pliskova (Cehia/N. 4) – Garbine Muguruza (Spania/N. 5). Ambele meciuri vor fi în direct la Digi Sport 2.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA