AcasăNews AlertCONTROVERSAT - Candidatură la Primărie pentru două zile. Ce candidat a reuşit...

CONTROVERSAT – Candidatură la Primărie pentru două zile. Ce candidat a reuşit această “performanţă”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un candidat la primărie a reuşit “performanţa” greu de egalat să fie înlocuit de pe liste după doar 48 de ore de la anunţ. Este vorba despre Vasile Ciolpan, membru al Mişcării Populare, propus pentru funcţia de edil la Vişeu de Sus.

Potrivit declaraţiilor făcute de Adrian Andreca, preşedintele MP Vişeu de Sus, acesta a fost propus drept candidat pe data de 17 februarie, iar anunţul a fost postat, însoţit de fotografiile de rigoare, pe reţelele de socializare.

„În politică nu vei putea mulţumi niciodată pe nimeni indiferent de ceea ce încerci să faci, părerile vor fi împărţite: pro şi contra! Ieri, (n.r. 17 februarie), Mişcarea Populară Vişeu şi-a desemnat candidatul la primăria Vişeu în persoana d-lui Vasile Ciolpan, singurul candidat pe care eu în calitate de preşedinte al organizaţiei alături de colegii mei, îl vedem cu şanse mari să câştige această cursă! Mişcarea Populară la nivel naţional este formată din 85% tineri neimplicaţi politic şi rămân 15% oameni cu experienţă, iar MP Vişeu de Sus se află în tiparul acesta! Am văzut multe persoane “experte” în a conduce o primărie, un oraş că doar se aseamănă foarte cu un joc Monopoly unde toate sunt simple şi de succes! De asemenea, Mişcarea Populară a căutat candidaţi la primării care să nu fie urmăriţi penal, să nu fie condamnaţi penal, noi corespundem din nou tiparului! Mulţi aţi afirmat că suntem o echipă tânără care a făcut multe lucruri frumoase de când ne-am înfiinţat şi vă asigur că această echipa tânără îşi va continua şi înmulţi acele acţiuni frumoase, dar acum ne-am mai întărit pentru că în politică este nevoie şi de experienţă pentru a forma un întreg, un întreg pe care noi îl găsim la d-nul Ciolpan un om cu experienţă în a gestiona un oraş! Este uşor să bârfeşti, este uşor să scrii în neştire de cauză, este uşor să stai deoparte fără să te implici…, este uşor să acuzi!”, a scris Adrian Andreca, preşedinte MP Vişeu de Sus.

Reacţiile vişeuanilor nu au întârziat să apară, astfel că anunţul a fost virulent combătut prin comentarii acide la adresa candidatului.

ciolpan1
„PMP Vişeu de Sus, cine v-a impus să ieşiţi la rampă cu Vasile Ciolpan candidat la Primărie? Dacă cei de la centru au făcut aşa ceva, daţi-vă demisia de onoare tot partidul. Cetăţenii oraşului l-au penalizat în 2012 că nu a făcut nimic pentru oraş în 12 ani cât a fost primar iar voi vreţi să-l repuneţi în funcţie (totuşi un eşec) din nou? Ce doriţi de fapt că totuşi nu înteleg?”, a postat unul dintre internauţi.

De aici însă începe controversa pentru că una spun cei de la Vişeu şi alta cei din Baia Mare. În timp ce Adrian Andreica susţine că Ciolpan a fost candidat timp de două zile, Adrian Todoran spune că acesta nu a fost niciodată.

„Domnul Ciolpan a fost candidat două zile, dar în dimineaţa zilei de vineri, 19 februarie, a venit şi ne-a spus că se retrage după ce a văzut numeroasele critici şi reacţiile din presă, de pe facebook şi live”, a declarat Adrian Andreca, preşedintele MP Vişeu de Sus.

Adrian Todoran nu recunoaşte însă această candidatură şi susţine că în fotografiile realizate la Vişeu şi în care Ciolpan apare aşezat în dreapta lui au fost doar de la semnarea adeziunii de către acesta, nicidecum de la la propunerea lui drept candidat.

„Vasile Ciolpan nu a fost niciodată candidatul Mişcării populare pentru Primăria Vişeu de Sus. Acolo a semnat adeziunea, nici vorbă de propunere pentru primărie. La Vişeu de Sus vom avea doar candidaţi pentru Consiliul Local”, a precizat Todoran.

Rămâne de văzut dacă pe listele care se pot depune la Autoritatea Electorală Permanentă va apare şi numele lui Ciolpan.

ACTUALIZARE

„În urma unei reevaluări facute de conducerea județeană a Mișcării Populare si a organizatiei din Viseu de Sus s-a decis ca varianta candidaturii pentru functia de primar, in persoana domnului Vasile Ciolpan, nu este una oportuna pentru Miscarea Populara si pentru cetatenii orasului Viseu de Sus. Dezaprobarea comunitatii din Viseu fata de activitatea administrativa a domnului Ciolpan , commenturile negative de pe facebook, cat si nemultumirea simpatizantiilor Miscarii Populare ne-au determinat sa luam aceasta decizie!

Sprijinul Miscarii Populare pentru orice potential candidat la primarie se va face intotdeauna in functie de interesele si doleantele comunitatii locale!”

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA