AcasăActualitateSocialControale în trafic efectuate de poliţiştii maramureşeni. Afla ce sanctiuni au fost...

Controale în trafic efectuate de poliţiştii maramureşeni. Afla ce sanctiuni au fost aplicate

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pe DN 1C şi DJ 108A

Poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş au organizat ieri o acţiune, pe DN1Cşi DJ 108A, pentru prevenirea încălcării regimului legal de viteză şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă această prevedere legală. Ei au verificat 158 de autovehicule şi au aplicat 106 sancţiuni contravenţionale dintre care 93 pentru nerespectarea vitezei legale. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproximativ 22.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării trei permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.

La Ocna Şugatag

Tot ieri, între orele 08.00 – 17.00, poliţiştii Secţiei 5 Ocna Şugatag au desfăşurat acţiuni menite să protejeze populaţia împotriva unor activităţi comerciale ilicite în târgul din localitate, să combată delictele silvice şi să prevină producerea de accidente de circulaţie. Astfel, au fost verificate 18 persoane fizice şi juridice care desfăşuraU activităţi comerciale şi 31 autovehicule aflate în trafic, dintre care trei transportau material lemnos. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.030 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri estimate la 850 de lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării două permise de conducere.

La Şomcuta Mare

Poliţiştii din localitate au acţionat ieri, între orele 14.00 – 16.00, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor aflate în trafic. Pe parcursul celor două ore în care s-a desfăşurat activitatea, participanţii la acţiune au constatat nouă contravenţii, ce au fost sancţionate cu amenzi în sumă de aproximativ 1.200 de lei. Totodată, ei au retras trei certificate de înmatriculare.

La volan fără permis sau sub influenţa alcoolului

În comuna  Şişeşti, ieri, la ora 11.40, a fost depistată în trafic o tânără în vârstă de 23 de ani din satul Şurdeşti. Aceasta conducea pe DJ 184 un autoturism înmatriculat în Maramureş. Întrucât ea nu a putut prezenta poliţiştilor un permis de conducere, poliţiştii au verificat-o în bazele de date şi au constatat că nu deţine un astfel de document. În consecinţă, pe numele ei a fost întocmit dosar penal.

Azi noapte, la ora 23.25, pe strada Valea Roşie din Baia Mare a fost depistat în trafic un băimărean în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că bărbatul se afla sub influenţa alcoolului. El a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui, poliţiştii au întocmit dosar penal.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA