AcasăActualitate112CONTROALE ÎN MARAMUREȘ - Mai multe persoane care vindeau țigări de contrabandă...

CONTROALE ÎN MARAMUREȘ – Mai multe persoane care vindeau țigări de contrabandă în magazine sau de acasă s-au ales cu dosare penale și amenzi

spot_img

DISTRIBUIȚI

CONTROALE ÎN MARAMUREȘ  Prevenirea și combaterea contrabandei cu tutun este o prioritate a polițiștilor maramureșeni. În urma unor controale, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au întocmit două dosare penale și au confiscat ţigări de contrabandă în valoare de aproximativ 3 300 de lei.

În perioada 24 – 25 octombrie, poliţiştii Biroului de Combatere  a Contrabandei au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu țigări de proveniență ucraineană sau țigări netimbrate în România.

În urma controalelor efectuate la sediile mai multor societăți comerciale și persoane fizice, de pe raza municipiului Baia Mare, polițiștii au constatat două infracţiuni la Legea nr. 86/2006. Astfel, au fost întocmit dosare penale şi se continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională şi tragerea acestora la răspundere penală.

De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 270 pachete cu țigări de contrabandă, în valoare de aproximativ  3 300 de lei.

Informații furnizate de IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA