A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Liceului Tehnologic „George Barițiu”. Lucrările se ridică la peste 10 milioane lei, anunță primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș.
”Este o veste pe care am bucuria să o împărtășesc cu voi nu doar din postura de primar, ci și ca fost elev al acestei unități de învățământ de tradiție din Baia Mare. Am parcurs și ultimul pas procedural și ne pregătim să deschidem șantierul! O altă veste bună este că finanțarea pentru această investiție o avem asigurată aproape în totalitate din fonduri europene, respectiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, explică primarul municipiului Baia Mare.
Lucrările de eficientizare energetică sunt ample și vor cuprinde, printre altele, refacerea finisajelor interioare și exterioare, instalarea a două stații de încărcare pentru autovehicule electrice și instalarea unui sistem fotovoltaic, schimbarea sistemului de încălzire, a instalațiilor electrice și lucrări la rețeaua de canalizare.
Investițiile în infrastructura educațională din Baia Mare continuă să reprezinte o prioritate pentru mine, așa cum am anunțat încă de dinainte de preluarea mandatului de primar. Construim creșe, reabilităm și modernizăm grădinițe, școli și licee, urmează să construim și săli și terenuri de sport pentru unitățile care nu beneficiază de astfel de facilități. Pas cu pas, ne asigurăm că toți copiii și tinerii din orașul nostru învață și se dezvoltă în condiții sigure și moderne, demne de un municipiu reședință de județ!”, adaugă Ioan Doru Dăncuș.