În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat peste 20.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 184.500 lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere. Pentru reţinerea persoanelor implicate, poliţiştii de frontieră au tras 8 focuri de avertisment în plan vertical cu respectarea prevederilor legale, două persoane fiind în prezent cercetate pentru contrabandă.
* Ieri, 15 aprilie 2015, la nivelul Sectorului P.F. Valea Vişeului, judeţul Maramureş, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 18.00, lucrătorii noştri au observat, pe malul râului Tisa, mai multe persoane de sex masculin, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Poliţiştii de frontieră au trecut la interceptarea şi somarea prin voce a acestora, moment în care bărbaţii nu s-au supus şi au încercat să fugă spre teritoriul statului vecin. Drept urmare, lucrătorii noştri au folosit armamentul din dotare conform procedurilor legale în vigoare, fiind trase opt focuri de avertisment în plan vertical. În urma acţiunii a fost reţinut un cetăţean român Vasile P., de 20 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş, celelalte persoane sărind în apă şi retrăgându-se pe teritoriul statului vecin. Imediat au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene despre caz în vederea efectuării în comun a cercetărilor. În zonă, poliţiştii de frontieră au descoperit 23 de colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. Acestea împreună cu bărbatul reţinut au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 11.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, de diferite mărci, în valoare de 102.000 lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar la final urmează a se lua măsurile legale ce se impun.
* Tot în cadrul aceleiaşi acţiuni, un alt echipaj al poliţiei de frontieră de la Sectorul P.F. Valea Vişeului a observat, pe DJ185 între localităţile Bistra şi Petrova, un autoturism marca Audi, suspect că transportă ţigări provenite din contrabandă. La observarea patrulei poliţiei de frontieră, conducătorul auto a virat pe o stradă lăturalnică continuându-şi deplasarea în viteză, iar la scurt timp acesta a intrat în curtea unui imobil din apropiere. Lucrătorii noştri s-au deplasat la imobilul respectiv, unde a fost identificat conducătorul auto, care a recunoscut faptul că în autoturismul pe care îl conducea se află o cantitate de ţigări pe care a predat-o de bunăvoie poliţiştilor de frontieră. Astfel, bărbatul, autoturismul folosit la activitatea infracţională şi coletele au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii acestora s-a constatat că este vorba de 6.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 53.000 lei. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit persoanei în cauză acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, la finalizarea cazului urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, autoturismul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
* În seara zilei de 15 aprilie a.c., un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, jud. Suceava, a descoperit, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Ulma, şase colete voluminoase, ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. Acţiunea a fost declanşată în urma unei informări primite de la grănicerii ucraineni care ne-au comunicat că pe direcţia respectivă au reţinut un cetăţean ucrainean şi au descoperit mai multe baxuri cu ţigări. La sediul sectorului, în urma inventarierii baxurilor descoperite, s-a constatat că acestea conţin cantitatea de 2.950 pachete ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 30.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.