Ieri, 8 decembrie, poliţiştii de frontieră de la Sectorul P.F. Sighetu Marmaţiei au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
Un echipaj al poliţiei de frontieră, însoţit de câinele poliţist Obuku, a observat, în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii de frontieră Crăciuneşti, o persoană de sex masculin care se deplasa cu o căruță de la frontieră spre interiorul ţarii.
Echipajul poliţiei de frontieră a oprit şi identificat persoana în cauză, descoperind totodată în căruţă, ascunse sub nisip, mai multe colete cu ţigări.
Drept urmare, persoana în cauză, în vârstă de 16 ani, domiciliată pe raza judeţului Maramureş, precum şi întreaga cantitate de ţigări au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii celor 4 colete descoperite în căruţă a rezultat cantitatea de 3.000 pachete ţigari, de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 26.800 lei.
În cauză, s-a întocmit lucrare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de contrabandă, conform Legii 86/2006 privind Codul Vamal al României, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.
Se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate masurile legale ce se impun.
ActualMM