CONTRABANDĂ LA CRĂCIUNEȘTI Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit într-un autoturism oprit în trafic, aproximativ 6.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, cantitate pe care doi cetățeni români intenționau să o transporte și ulterior să o comercializeze pe piața neagră de desfacere din România.
Duminică, 10 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei și a traficului ilicit cu produse accizabile.
Astfel, în jurul orei 07.30, lucrătorii noștri au oprit în trafic, pentru control, pe raza localității Crăciunești, judeţul Maramureș, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România. Mașina era condusă de către o femeie, T. M., în vârstă de 31 de ani, iar în calitate de pasager se mai afla în autoturism și cetățeanul P. V., în vârstă de 39 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Gorj.
La controlul efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagaj și pe bancheta din spate a mașinii, mai multe colete voluminoase ce conțineau țigări. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii celor două persoane împreună cu mașina cu țigări la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii baxurilor descoperite a rezultat cantitatea de 5.960 de pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 69.700 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activității infracționale.
Totodată, autoturismul în valoare de 11.750 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat până la finalizarea anchetei.
Informații furnizate de ITPF Sighetu Marmației