CONTRABANDĂ DEPISTATĂ LA SIGHET În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat 21.320 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 127.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
O parte din ţigări, şi anume 9.460 pachete ţigări, a fost descoperită şi confiscată în urma unei percheziţii desăşurată de către poliţiştii de frontieră, la un imobil de pe raza comunei Bistra.
În data de 6 mai a.c., începând cu ora 13.00, în baza unui mandat emis de către Judecătoria Vişeu de Sus, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş – ITPF Sighetu Marmaţiei au efectuat o percheziţie la un imobil de pe raza comunei Bistra, jud. Maramureş. În urma percheziţei efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit in imobilul în care locuia, fără forme legale, cetăţeanul român Ioan D. în vârstă de 46 de ani, cu domiciliul în jud. Arad, 9.460 pachete ţigări, mărcile Jin Ling și Marble, de provenienţă ucraineană.
Ţigările, în valoare de peste 85.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Vamal al României.
În continuare se desfăşoară activităţi specifice sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Sarasău şi Brodina, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat au descoperit, 11 colete care conțineau țigări.
Coletele cu țigări au fost transportate la sediile sectoarelor unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 11.860 pachete cu țigări în valoare de 127.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării. În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.
Informații furnizate de ITPF Sighetu Marmației