AcasăAdministrațieMODERNIZAREA CONTINUĂ ÎN BAIA MARE - Strada Horea și Strada Serelor, zona...

MODERNIZAREA CONTINUĂ ÎN BAIA MARE – Strada Horea și Strada Serelor, zona adiacentă Casei Tineretului și sediul Finanțelor Publice, reabilitate la finele săptămânii trecute

spot_img

DISTRIBUIȚI

Lucrările de modernizare a străzilor Horea și Serelor, tronsonul cuprins între zona adiacentă Casei Tineretului și sediul Finanțelor Publice, au fost finalizate. După o perioadă de intervenții majore, băimărenii pot circula în condiții excelente pe aceste două drumuri.

Lucrările au fost începute și finalizate la sfârșitul săptămânii trecute astfel încât circulația să nu fie obstrucționată în momentele aglomerate ale zilei.

Investiția efectuată pe tronsonul cuprins între girația de la Casa Armatei și strada Serelor a cuprins lucrări de bordurare (schimbare borduri), de reabilitare a carosabilului şi a trotuarelor, de asfaltare carosabil şi trotuare. La finalizarea lucrărilor, partea carosabilă a fost marcată, fiind scoase în evidenţă trecerile de pietoni, dar și locuri de parcare. Administraţia publică locală a dorit ca, pentru confortul băimărenilor, să finalizeze aceste lucrări într-un termen foarte scurt.

Tronsonul rutier a fost marcat corespunzător, conform noului concept gândit la începutul anului de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Potrivit acestuia, locurile de parcare rezervate persoanelor cu dizabilităţi au fost vopsite integral în albastru, iar la bordură s-a trasat o linie albă de delimitare continuă sau întreruptă, în funcţie de posibilitatea de a parca. Trecerile de pietoni au fost vopsite în alb şi roşu, iar pentru suprafeţele vopsite s-a utilizat o nouă tehnologie de aplicare, dar și o altă vopsea astfel încât să nu mai existe problema derapajelor şi a alunecării.

Strada Horea, refăcută integral

Tot la finele săptămânii trecute a fost reabilitată complet și strada Horea din Baia Mare. Administrația Publică Locală intenționează ca în cursul anului viitor să prelungească acest tronson rutier până la intersecția de la ieșirea din Baia Mare spre Baia Sprie, traversând vechea zonă industrială.

Pe strada Horea din Baia Mare au fost efectuate lucrări de schimbare a bordurilor, asfaltarea trotuarelor și a părții carosabile, marcarea trecerilor de pietoni și a linilor de delimitare a benzilor de circulație.

Zilele de sâmbătă și duminică au fost zile de muncă pentru mine și colegii mei din Primăria Baia Mare care se ocupă de întreținerea drumurilor. La sfârșitul săptămânii trecute am finalizat reabilitarea străzii Serelor, tronsonul adiacent Casei Tineretului și sediului Finanțelor Publice, dar și strada Horea. Pentru a nu obstrucţiona traficul în momentele aglomerate din timpul săptămânii, am considerat că cel mai mic deranj ar fi să lucrăm pe finalul de săptămână şi noaptea, pentru ca luni, carosabilul să fie pregătit pentru trafic. Le mulţumesc băimărenilor care au înţeles că pentru realizarea unor astfel de lucrări este necesară blocarea traficului şi au văzut că de fiecare dată le-am onorat toleranţa prin lucrări executate foarte rapid şi de calitate„, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

În perioada următoare vor continua lucrările de reabilitare a străzii Valea Borcutului. Totodată, ca prioritate a autorităţii locale sunt şi lucrările de asfaltare a parcărilor din cartiere începute în 2015 şi 2016 şi nefinalizate sau aduse la nivel de piatră spartă, dar și străzile pietruite sau cu macadam afectate de lucrările de înlocuire a rețelelor pentru apă și canalizare realizate anii trecuți. De asemenea, se vor executa și lucrări de reabilitare integrală a străzilor, aleilor, trotuarelor și parcărilor din cartierele Griviței, Săsar, Gării, Depozitelor, Republicii și Traian, Ferneziu și Firiza.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA