CONTINUĂ CURĂȚENIA GENERALĂ La începutul săptămânii, primarul Cătălin Cherecheș a dat startul unei curățenii generale pe raza municipiului Baia Mare. Primul punct din această acțiune l-a reprezentat ridicarea mașinilor abandonate pe domeniul public al municipiului Baia Mare. Această activitate este încă în curs, se intervine zilnic pentru ridicarea rablelor părăsite. Peste 100 de mașini au fost deja ridicate, însă se estimează că numărul lor ar fi în jur de 1000.
Curățenia generală continuă cu ridicarea mormanelor de deșeuri adunate în zonele controversate din orașul nostru. Oamenii care locuiesc pe Craica au primit ieri susținere logistică, greble, lopeți, mături pentru a aduna toate gunoaiele. Activitatea a fost monitorizată de către asistenți sociali și comunitari, iar Municipiul Baia Mare a pus la dispoziție toate utilajele necesare pentru ca tonele de gunoaie să fie ridicate. Astfel de acțiuni urmează și în celelalte zone cu probleme din municipiul Baia Mare.
„Ordine și curățenie în Baia Mare este demersul cu care am pornit acum câțiva ani, împreună, la drum. Am avansat mult, însă mereu este loc de mai bine. Luni am dat startul unei curățenii generale de toamnă. Am început cu mașinile abandonate pe care le ridicăm și vom continua până ce pe domeniul public nu va mai fi nici o rablă. Continuăm acum cu tradiționala deja curățenie a zonelor controversate din orașul nostru. Am dat astăzi, de la prima oră, startul acțiunii de curățenie și igienizare a zonei Craica. Evident, cei care au dus greul acestei acțiuni au fost tocmai cei care întrețin acolo această debandadă. Monitorizați de echipe mixte, formate din polițiști locali, asistenți sociali și asistenți comunitari, „înarmați” cu lopeți, mături și sprijiniți de reprezentanții Municipiului Baia Mare, prin utilajele puse la dispoziție, oamenii au adunat gunoaiele care s-au strâns în ultima perioadă”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Urmează și alte surprize, cum ar fi demolarea garajelor neconforme
În cadrul curățeniei de toamnă din Baia Mare urmează și alte acțiuni, cum ar fi demolarea garajelor neconforme.
„Multe astfel de acțiuni vom derula în această perioadă, unele vor fi adevărate surprize pentru cei care au greșita impresie, spre exemplu, că am glumit când am spus că demolăm garajele neconforme. Vine iarna acum, însă anul viitor, după mulți ani, soarele va răsări pentru multe zone din orașul nostru, zone unde am venit cu proiecte mult așteptate și care, din motive care nu țin de mine, încă nu au putut fi puse în practică. Însă 2020 va fi un an bun pentru Baia Mare. Să nu ziceți că nu v-am spus!”, spune primarul.
ActualMM