Îmbrăcămintea reflectorizantă purtată de bicicliști ar putea crește riscul ca aceștia să fie implicați într-un accident mai degrabă decât să le ofere un grad sporit de siguranță, sugerează un studiu realizat recent, citat duminică de The Telegraph, relatează Agerpres.
O cercetare bazată pe analiza a 76 de accidente nu a descoperit ”nicio dovadă” potrivit căreia bicicliștii care purtau obiecte vestimentare reflectorizante ”ar fi avut un risc redus” de accidente. Jesse Norman, ministrul transporturilor în Marea Britanie, a declarat în această lună că în cadrul consultărilor privind măsurile ce urmează să fie aplicate anul viitor se va lua în calcul posibilitatea impunerii purtării căștilor și vestelor reflectorizante de către bicicliști.
Însă o echipă de cercetători de la Nottingham University Hospitals NHS Trust și de la Universitatea Nottingham a descoperit ”un risc crescut de coliziune” în rândul bicicliștilor care poartă obiecte de vestimentație reflectorizante, după cum a arătat Sunday Times. Studiul sugerează că bicicliștii care poartă haine cu un grad mai mare de vizibilitate ”ar putea adopta poziții mai expuse în trafic… acționând sub convingerea că sunt relativ vizibili”.
Rezultatele cercetării ”ar trebui să fie interpretate cu prudență”, aceasta bazându-se doar cu analiza unui mic grup de voluntari, a atras atenția oamenii de știință. Alte studii au ajuns la concluzii opuse. O cercetare de mare amploare realizată în Danemarca, în care au fost implicați aproape 7.000 de bicicliști, a indicat faptul că aceștia aveau un risc cu 47% mai mic de a suferi accidente cauzatoare de vătămări corporale în cazul în care purtau o jachetă de culoare galben strălucitor.
Sursă info și continuarea articolului, AICI.