CONFERINŢĂ NAŢIONALĂ. În perioada 19 – 20 septembrie 2016, se va desfășura Conferința Națională din cadrul Proiectului “Incluziunea socială a copiilor prin acces la educație”.
Acesta este implementat de Municipiul Baia Mare, prin Serviciul Public Asistență Socială, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Fundația Hope and Home for Children România.
Deschiderea conferinței va avea loc luni, 19 septembrie, în Sala mare a Centrului Millennium Business Center din Baia Mare, începând cu ora 12.00.
La eveniment vor participa: Oana Țoiu – secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii, Maria Gheorghiu – consilier de stat în Cancelaria Primului Ministru, dar și reprezentanți ai administrației locale și județene: Mihai Sebastian Lupuț – prefect al județului Maramureș, Marinel Rob – viceprimar cu atribuții de primar al Municipiului Baia Mare, Ovidiu Morar – director al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială și Serviciile Publice de Asistență Socială, Bogdan Gavra – director general al Serviciului Public Asistență Socială Baia Mare, Claudiu Caulea – coordonator proiect, Silvia Pop – coordonator partener 1, Marius Crăciun – coordonator partener 2, Radu Tohătan – reprezentant HHC România, Stelian Moldovan – șef Serviciu Copil, Familie, Persoane cu Dizabilități.
Conferința se dorește atât o prezentare a planului de acțiune cât și o dezbatere pe temele abordate de acesta.
În urma feedback-ului oferit în cadrul atelierelor de lucru, a centralizării și sintetizării informațiilor, se dorește asumarea de către autoritățile publice locale a Planului de acțiune, care să fie platforma localăde abordare a problematicii drepturilor copilului în perioada 2016 – 2020.
Proiectul din cadrul Programului RO10 – CORAI este finanțat prin fonduri ale Spațiului Economic European (Granturi SEE) 2009 – 2014 și este administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS). Durata de implementare a proiectului este de 22 luni, respectiv 23.01.2015 – 30.10.2016.
În a doua zi a conferinței, respectiv în data de 20 septembrie, între orele 10.45 și 12.00, în Baia Mare va fi prezent și Dragoș Pîslaru – ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, care va participa la inaugurarea Centrului Tranzit, Asistență și Consiliere pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție.