Şcoala gimnazială „Vasile Lucaciu” Şişeşti a organizat, miercuri, 25 noiembrie, conferinţa judeţeană cu tema „Acolo unde sunt eu, bate inima Ardealului” (coordonator proiect, insp. prof. Natalia Fornvald).
Cu această ocazie, au avut loc expoziția de fotografie „Contemporan cu Vasile Lucaciu” și expoziția cu lucrările participante la concursul cu tema „Unirea” (ale elevilor din județele Maramureș și Satu Mare). Parteneri în proiect au fost Instituția Prefectului, Inspectoratul Școlar Județean, Asociația “Sport, Artă, Turism, Tineret” Maramureș, Primăria comunei Șișești.
Anton Rohian, prefectul județului Maramureș, a spus, referitor la protocolul de colaborare încheiat între Instituția Prefectului, organizatorii și partenerii proiectului:
“Acest protocol se raportează la un colectiv foarte larg de 300 de copii, dar eu mă gândesc că ar trebui să faceți acest proiect pentru fiecare școală din Maramureș. Cred că 2015-2016 e momentul prielnic, căci în 2018 vom sărbători 100 de ani de la înființarea statului român. Vă spun în premieră un lucru: l-am provocat pe Ioan Marchiș, care este un artist și o bucurie a acestui județ, dacă este posibil ca 2018 să prindă județul Maramureș cu un monument al Unirii, având în vedere ce a însemnat pentru noi nationalism adevărat, românism adevărat, maramureșean adevărat.
Vasile Lucaciu spunea: «Șișeștenii sunt buni prieteni, fideli colaboratori, loiali în anii grei care au trecut peste țara asta». În vremea sa, Șișeștiul a devenit un punct de rezistență al afirmării românești. Vă întreb pe dumneavoastră: Care este punctul de rezistență al Maramureșului astăzi? Ne pierdem identitatea. Începem să nu vedem foarte bine că maramureșeanul are o problemă din punctul de vedere al identității. Nu sunt de vină Facebook-ul și Tweeter-ul. Ci noi, cei care educăm, cei care avem sub oblăduirea noastră vlăstarele de la grădiniță până în clasa a XII-a.
În centrul Băii Mari ar trebui să fie un panou pe care orice turist, vizitator sau prieten, când ne-ar întreba ce ar trebui să vadă în județul Maramureș, ar găsi o direcție către Băsești, una către Șișești, una către Săpânța, una către Habra, una către Rohia, una către Bârsana. Pentru că dacă avem acești poli de rezistență românească și de credință mi se pare că nu poate nimeni să ne desființeze, nu poate nimeni să treacă peste noi și să spună că importanța acestui colț de țară poate fi trecută doar în cărțile de istorie.”
În final, prefectul Anton Rohian i-a îndemnat pe profesori, pe elevi și pe toți cetățenii ca, de 1 Decembrie, să vină la manifestările de la Monumentul Ostașului Român, având în piept cocarde tricolore și în mâini stegulețe. Și asta nu din fățărnicie, ci din dorința sinceră de a arăta cine suntem cu adevărat.