Fostul manager al echipei de fotbal Steaua Bucureşti va fi eliberat condiţionat din închisoare, au decis judecătorii Tribunalului Ilfov, luni, 15 februarie.
Judecătoria Sectorului 4 a hotărât în urmă cu o lună că fostul manager general al Stelei întruneşte criteriile pentru a fi pus în libertate, dar procurorii au făcut contestaţie. Decizia de luni a Tribunalului Ilfov este definitivă.
***
Pe 4 martie 2014, judecătorii Curții de Apel București au decis condamnarea la închisoare cu executare a celor opt oameni din fotbal inculpați în dosarul transferurilor.
Astfel, George Copos, fostul acționar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua, la 3 ani și 6 luni de detenție, Cristian Borcea, fost acționar al FC Dinamo — 6 ani și 4 luni, Ioan Becali — 6 ani și 4 luni, Victor Becali — 4 ani și 8 luni.
De asemenea, Jean Pădureanu, fost președinte al clubului Gloria Bistrița, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în același dosar, Gheorghe Popescu — 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Nețoiu — 3 ani și 4 luni de detenție cu executare.
Potrivit DNA, faptele săvârșite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind „spălați” prin intermediul unor firme off-shore.
Rechizitoriul întocmit de procurori se referă la 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999 — 2005.
Sursa: stiripesurse.ro