CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE Un român a fost condamnat în Marea Britanie după ce și-a lăsat soția de 12 ani însărcinată. Cetățeanul român, de etnie romă, are 25 de ani și a primit o sentință de 6 ani de închisoare cu executare.
Un tribunal englez a stabilit că un român care a lăsat gravidă o fată de 12 ani, anul trecut, după ce a întreținut relații sexuale cu ea și ulterior aceasta i-a devenit și soție trebuie să facă șase ani de închisoare cu executare.
Jurnaliștii de la Essex Live News scriu că totul a devenit public după ce un echipaj al poliției a efectuat un control de rutină, iar după ce au devenit suspicioși cu privire la fetiță au efectuat un control la domiciliul din orașul Epping la care locuiau românii de etnie romă.
Deși avocatul inculpatului a susținut în fața instanței că din punct de vedere legal căsătoria celor doi este ilegală, se pot invoca circumstanțe atenuante ce țin strict de tradiția romă, iar actul sexual a avut loc cu consimțământul celor doi.
Instanța de judecată a respins însă argumentele apărării.
„Întreținerea de relații sexuale cu unui copil în vârstă de 12 ani, cu sau fără acordul părților sau a părinților este interzisă de lege, indiferent de obiceiurile specifice oricărei minorități. Trebuie reținut că viitoarea mămică este un copil care așteaptă un copil. Copiii trebuie să fie protejați de ceilalți și de ei înșiși”, și-a motivat judecătorul decizia.
Sursă info și foto.