AcasăNews AlertConcurs ilegal la Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

Concurs ilegal la Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Incompetența actualei conduceri a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a fost răsplătită de prim-penelistul județului, Ionel Bogdan, cel care are în subordine unitatea medicală, printr-un concurs trucat și ilegal. Sub conducerea politrucului penelist Alexandru Oros, cel care a fost numit manager de către președintele Consiliului Județean Maramureș, spitalul din Baia Mare, unul dintre cele mai mari din regiunea de Nord-Vest a pierdut cel de-al doilea aparat de radioterapie dedicat bolnavilor oncologici, a arătat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Ca o recompensă pentru faptul că juristul penelist Oros reușește să distrugă tot ce s-a făcut bun în mandatul trecut, Ionel Bogdan i-a rezolvat, din pix, funcția de manager a Spitalului Județean Baia Mare, concurs care s-a desfășurat într-un cadru total ilegal. În acest sens am transmis o interpelare Ministerului Sănătății, cerând ca această mascaradă de concurs să fie verificată de către Corpul de Control al ministrului”, a concluzionat parlamentarul social-democrat de Maramureș.

În interpelarea adresată ministrului-interimar al Sănătății, deputatul PSD Gabriel Zetea a arătat că Regulamentul de organizare al concursului a fost aprobat în data de 9 august 2021, prin Dispoziția președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan. Ulterior, la regulamentul deja aprobat a apărut o erată neasumată de către șeful administrației județene, cel care are spitalul în subordine. Prin această erată au fost eliminate din Regulament, în mod absolut netransparent, prevederile de participare la concurs, așa cum sunt ele prevăzute în regulamentul cadru al Ministerului Sănătății, respectiv prezența în sală a reprezentanților mass-media sau a altor persoane dornice să asiste la concurs în calitate de observatori și să pună întrebări candidaților.

Un alt aspect semnalat a fost acela că numirea comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de manager în cea mai mare unitate medicală a județului, stabilită de către președintele Consiliului Județean, prim-penelistul Ionel Bogdan a fost constituită ILEGAL. Astfel, dintre cei trei membri stabiliți prin Dispoziția președintelui, unul dintre ei nu a îndeplinit condițiile legale care prevăd o vechime de minimum trei ani în funcția de manager al unei unități medicale similare sau superioare, ori ca profesie să fie cadru universitar cu studii în Managementul Sănătății. În ceea ce privește persoana numită în funcția de președinte al Comisiei de evaluare, competențele acestuia sunt îndoielnice fiind un fost cadru MAI, fără nicio pregătire în domeniul medical. Este greu de înțeles cum un fost polițist a putut să evalueze contracandidații ”favoritului” jurist Alexandru Oros, care au fost: directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Maramureș, un doctor în Științe Medicale și Psihologie și un economist cu o vechime de peste 20 ani la Spitalul de Pneumoftiziologie “Dr. Nicolae Rușdea” Baia Mare.

În interpelarea transmisă de parlamentarul PSD de Maramureș, Gabriel Zetea, s-a precizat și faptul că al 3-lea evaluator al Comisiei de Concurs a fost Cristian Vlad, manager al Spitalului Orășenesc Vișeu de Sus. Deputatul social-democrat l-a întrebat pe ministrul-interimar al Sănătății cum poate managerul unui spital de categoria 5 să aibă capacitățile necesare pentru a evalua candidații care luptă pentru funcția de manager într-un spital de categoria 3, care țintește să devină un spital de categoria a II-a. Regulamentul cadru al MS privind organizarea concursurilor prevede că evaluatorii trebuie să vină de la o unitate medicale cel puțin de rang egal celei unde urmează să evalueze candidații sau chiar de la o instituție de rang superior.

Ultimul aspect semnalat de către deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a fost acela că Regulamentul de concurs aprobat prin Dispoziția președintelui Consiliului Județean Maramureș a prevăzut ca termen de evaluare a candidaților 1 oră și 20 de minute. Și acest criteriu a fost încălcat de către membrii Comisiei, unii candidați fiind intervievați un timp mult mai lung decât cel prevăzut în regulamentul stabilit de președintele CJ, prim-penelistul Ionel Bogdan.

Am asistat cu toții la un alt concurs aranjat cu care PNL ne-a obișnuit în ultimii doi ani de zile, însă nu înseamnă că această practică odioasă nu poate fi stopată. Acesta este și motivul pentru care m-am adresat ministrului-interimar al Sănătății, în speranța că acesta nu trebuie să își plece capul în fața premierului demis Florin Cîțu și nici a penelistului de Maramureș, Ionel Bogdan. I-am cerut ministrului să arăte maramureșenilor, care își pierd orice speranță în sistemul medical, că poate clarifica și chiar stopa aceste ilegalități care s-au comis în organizarea concursului pentru funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare”, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA