Specia Homo sapiens are o istorie sexuală mai aventuroasă decât se credea până acum și toată această promiscuitate sexuală de acum mii de ani a lăsat o amprentă de neșters asupra genomului uman, relatează Reuters sâmbătă.
Oamenii de știință au declarat vineri că o analiză a informației genetice a aproximativ 1.500 de oameni din locuri din întreaga lume a indicat cel puțin patru episoade de încrucișare, cu zeci de mii de ani în urmă, dintre care trei cu verii noștri apropiați neanderthalieni și unul cu o misterioasă specie umană dispărută cunoscută sub numele de omul de Denisova sau denisovan.
Oameni care trăiesc pe insule ecuatoriale îndepărtate din Melanezia în Oceanul Pacific au reprezentat singura populație despre care s-a constatat că posedă moștenire genetică denisovană apreciabilă. Acești melanezieni, ca majoritatea populațiilor umane, au și gene moștenite de la neanderthalieni.
Cercetătorii au descoperit că unele dintre genele moștenite de la aceste specii dispărute au fost benefice pentru specia noastră. Multe sunt implicate în sistemul imunitar și probabil au ajutat la protejarea împotriva agenților patogeni, iar altele joacă un rol important în biologia pielii și părului, a declarat geneticianul Joshua Akey de la Universitatea din Washington, care a ajutat la conducerea studiului publicat în revista Science.
Cercetătorii au analizat secvențe de ADN de la 35 de persoane care trăiesc pe o insulă nordică din regiunea Melanezia, în largul coastei Noii Guinee. S-a descoperit că acești melanezieni au o moștenire genetică de aproximativ 2 la sută de la neandertalieni plus o contribuție genetică suplimentară de aproximativ 2 până la 4 la sută de la denisovani.
Populațiile non-africane studiate au avut aproximativ 1,5 până la 4 la sută moștenire genetică de la Neanderthal, a spus Akey. Populațiile africane nu au nici strămoși neanderthalieni, nici denisovani, pentru că aceste două specii nu au fost niciodată pe acest continent.
Omul de Denisova, descoperit în ultimul deceniu, este cunoscut doar grație unui os al degetului mic și unor dinți găsiți într-o peșteră din nordul Siberiei.
Neanderthalieni robuști au prosperat în Europa și Asia într-o perioadă cuprinsă între aproximativ 350.000 de ani în urmă și momentul dispariției lor rapide acum aproximativ 40.000 de ani.
Mai puține lucruri se cunosc despre denisovani. Dar faptul că singurele rămășițe cunoscute ale acestei specii provin din Siberia de Nord, iar contribuția ei genetică este găsită la oamenii care trăiesc departe în Melanezia sugerează că omul de Denisova a trăit pe o arie geografică extinsă în Asia, a declarat Akey.
Antropologul D. Andrew Merriwether de la Universitatea Binghamton a declarat că cercetătorii au găsit, de asemenea, în genomul uman urme genetice dintr-o a patra sursă, necunoscută.
În concluzie, ”aceste descoperiri prezintă o imagine a, probabil, cel puțin patru specii de hominizi (specia noastră și speciile umane dispărute) în viață în același timp și a unor încrucișări în decursul ultimilor 100.000 de ani. Cu siguranță nu este un lucru la care majoritatea oamenilor se gândeau în urmă cu zece ani”, a spus Merriwether.
sursă știre agerpres.ro