Un studiu recent, care a urmărit comportamentul elevilor din primii ani de şcoală până la maturitate, a descoperit că cei care încalcă regulile sau, mai bine zis, îşi contrazic părinţii des, ajung de cele mai multe ori studenţi foarte buni sau adulţi cu salarii foarte bune.
Copiii între 8 şi 12 ani au fost evaluaţi din perspectiva trăsăturilor non-cognitive de personalitate precum conştiinciozitate academică, sentimentul de a avea dreptul să facă ceva sau gradul de sfidare. Peste patruzeci de ani, cercetătorii au luat din nou legătura cu participanţii la studiu pentru a vedea cum au devenit ca adulţi. Încălcarea regulilor şi sfidarea părinţilor au fost trăsăturile care au prezis cel mai bine succesul lor la maturitate.
Studiul nu explică de ce există această legătură între tinerii care încalcă regulile şi adulţii cu salarii mari. Autorii sugerează că aceşti copii ar putea fi mai competitivi în clasă, ceea ce ar duce la note mai bune. Aceştia ar putea deveni şi mai exigenţi ca adulţi. În timpul unor negocieri de salariu, ei ar putea fi ceai care mereu cer mai mult, ar putea fi mai dispuşi să lupte pentru interesul lor financiar, chiar cu riscul de a supăra colegi sau prieteni. Autorii nu elimină şi faptul că tinerii care sunt obişnuiţi să încalce regulile ar putea să fie lipsiţi de etică pentru a îşi mări salariile, scrie Time.com
Copiii încăpăţânaţi au reacţii puternice bazate pe instinct, pentru care vor lupta chiar dacă e ilogic, spun terapeuţii. Ei obţin cu orice cost ceea ce vor. Partea bună este că astfel de copii sunt mai dispuşi să facă ceea ce trebuie, decât să imite ce fac prietenii lor. Dacă părinţii îi pot motiva şi le pot da un scop, aceşti copii pot deveni lideri motivaţi care vor face ceea ce trebuie chiar dacă trebuie să facă acest lucru pe cont propriu.
Oricine şi-ar dori un astfel de copil, însă cum reuşim să trecem de anii adolescenţei fără a ne lupta din greu cu un copil care vrea să aibă dreptate mereu? Soluţia este comunicarea. Ascultaţi-i, rugaţi-i să îşi explice punctul de vedere şi negociaţi cu ei.
sursa gandul.info