AcasăLifestyleSănatateCONCLUZIA SPECIALIŞTILOR - Celebrii pufuleţi nu fac bine nici adulţilor, cu atât...

CONCLUZIA SPECIALIŞTILOR – Celebrii pufuleţi nu fac bine nici adulţilor, cu atât mai puţin copiilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

CONCLUZIA SPECIALIŞTILOR Pufuleţii, una dintre gustările preferate ale celor mici, dar şi un aliat extrem de controversat al vedetelor în lupta cu kilogramele, au ajuns, de la o reţetă extrem de simplă, la una ce seamănă mai degrabă cu tabelul lui Mendeleev.

Chimicale, acizi graşi şi foarte multă sare, toate intră, mai nou în compoziţia banalilor pufuleţi. În cazul celor cu diverse arome, pericolele cresc, scrie Observator.

La doar şase ani, Sofia ştie să facă alegeri corecte. Cel puţin când vine vorba de gustarea ei preferată.

Cu un conţinut mare de calorii, pufuleţii nu sunt recomandaţi nici măcar adulţilor, cu atât mai puţin copiilor.

Dacă avem totuşi poftă de o astfel de gustare, ar fi bine să renunţăm la pufuleţii cu arome şi să-i alegem pe cei simpli, făcuti din porumb si sare.

Este concluzia la care au ajuns şi experţii în protecţia consumatorilor, după ce au analizat 32 de sortimente. Mai puţin de un sfert conţin făină de porumb. Au, în schimb, griş din porumb, făină de cartofi, făină de orez, pesmet, ceapă pudră şi chiar drojdie.

La cele mai multe dintre ele, valorile de pe etichetă depăşesc cu mult recomandările Ministerulului Sănătăţii în cazul celor mici.

În pungile colorate care îi atrag pe cei mici cu promisiunea unei jucării, experţii au găsit chiar şi opt aditivi! Consumate în mod regulat, aceste produse pline de compuşi chimici pot cauza obezitate, probleme cardiovasculare, diabet.

Iar aceste valori sunt îndeplinite doar de pufuleţii simpli. O mulţime de vedete, printre care şi Roxana Nemeş, i-au folosit în diete. A reuşit să mişte timid acul cântarului, dar pentru foarte scurt timp.

Specialiştii neagă, însă, că pufuleţii ar ajuta la slăbit. Sunt produse hipercalorice şi nu au cum să ţină sub control greutatea corporală.

Info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA