CONCEDIU Principalele destinaţii de vacanţă pentru familiile cu copii rămân Creta, Rhodos, Corfu, Thassos, urmate Palma de Mallorca (Spania), Sicilia şi Sardinia (Italia), dar recent au început să se contureze şi alte preferinţe, respectiv Albania şi Croaţia, spune Oana Dunel,reprezentanta Terra Turism.
CONCEDIU „Preţul pentru un sejur în insula Creta pentru o familie cu doi copii, pe patru nopţi, la un hotel de patru stele se poate ridica până la 2.000 de euro, cu transport inclus.
În Spania, în schimb, costul este mai ridicat şi se situează între 1.500 şi 1.800 de euro pentu o familie”, menţionează reprezentanta Terra Turism.
Ca mijloc de transport, românii preferă să-şi folosească maşinile personale atunci când merg în Grecia, în destinaţii mai apropiate cum ar fi Thassos, dar pentru a ajunge în Creta sau Corfu aceştia preferate charterele.
Conform mediafax, pe fondul evenimentelor din Turcia, majoritatea turiştilor au renunţat la Istanbul ca destinaţie deocamdată, însă Antalya este în continuare o zonă accesată. În Antalya cei mai mulţi turişti sunt ruşi, urmaţi de germani, români şi alţii.
Pe segmentul city-break, primele cinci oraşe preferate sunt Paris, Barcelona, Londra, Praga şi Roma. O cerere mare există şi pentru Berlin, Florenţa, Lisabona sau Stuttgart.
„La noi ponderea pachetelor city break este de 10%. Ne trimitem clienţii în vacanţe de familie”, spune Dunei.
Costul pentru un pachet city break diferă în funcţie de perioada în care s-au făcut rezervările pentru destinaţiile respective: „Pentru Barcelona putem plăti cu 50% mai puţin dacă cumpărăm cu trei luni înainte”.
Un city break în Paris costă 500 de euro pentru un cuplu pe trei nopţi, cu avion inclus şi cazare la un hotel de trei stele în centrul oraşului, iar pentru o rezervare last minute în Barcelona tariful pleacă de la 400 de euro, adaugă Oana Dunel. Agenţia Terra Turism a trimis anul acesta 3.000 de turişti în vacanţă.
„Din 3.000 de turişti, 80% îşi fac rezervările cu minimum trei luni înainte, de regulă încep cu şase luni înainte, iar 20% pleacă last minute”.
continuarea aici
sursa foto