Unul dintre subiectele campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016, care se consideră că sensibilizează electoratul îl reprezintă preţurile/tarifele la serviciile de apă/canal furnizate de SC Vital SA. Nenumărate comentarii, observaţii, aprecieri, critici mai mult sau mai puţin întemeiate, mai mult sau mai puţin profesioniste îşi găsesc locul în spaţiul de exprimare publică.
Nu mai departe de zilele acestea, unul dintre candidaţii la Primăria Baia Mare îşi începe tirada acuzatoare la adresa SC Vital Sa folosind în titlu o remarcă arhicunoscută a unui clasic marxist: ,,Vital o multinaţională (!!!???) cu picioare de lut” cu supratitlul ,,nestăvilita sete de bani a furnizorului de apă potabilă”. Cuvinte cu grea încărcătură, termeni apăsători: “fobia facturii”, “influenţe malefice”, “cârca stăpânului”, “pseudoformula cu care firmele sunt bărbierite” vor să inducă în sufletul şi în mintea cititorului sentimentul că la SC Vital SA se petrec lucruri necurate, se acţionează în mod nelegal, prejudiciindu-se utilizatorul prin nivelul nejustificat al tarifelor practicate.
Ca argument principal autorul vehementelor critici la adresa societăţii noastre aduce în discuţie tariful serviciului de canalizare care nu ar fi trebuit majorat pentru că, pe de o parte, serviciile de epurare a apelor uzate menajere nu se efectuează întrucât ,,de aproximativ 3 ani mizeria oraşului Baia Mare nu este epurată, ci se varsă, cu complicitatea Agenţiei de Mediu, în râul Săsar”, iar pe de altă parte “nu făceau parte din culoarul (!!!???) legislativ aprobat şi semnat”.
Cum putem replica la aceste crase dezinformări? Doar citând, la rândul nostru, un şi mai ilustru gânditor decât cel marxist, (respectiv Niccolo Machiavelli), care afirma, cu mult timp în urmă, că ,,scopul scuză mijloacele”. Nu contează că respectivul candidat foloseşte neadevăruri în alegaţiile sale, important este să construiască un mesaj de impact la populaţie: nivelul preţurilor/tarifelor la serviciile de apă şi canalizare, prin inducerea în eroare a acesteia.
Nu este uşor şi confortabil în campaniile electorale, ca entitate neparticipantă în dispută politică, dar folosită de combatanţi ca mijloc şi vehicul electoral să răspunzi unor astfel de reproşuri neîntemeiate şi cu tentă vădită de discreditare.
Ar mai avea vreo importanţă într-un eventual dialog cu domnul candidat la fotoliul de primar al municipiului Baia Mare să precizăm că:
Staţia de Epurare Baia Mare funcţionează în regim tehnologic normal corespunzător prescripţiilor din documentaţiilor tehnice aferente lucrărilor de reabilitare şi modernizare cuprinse în contractul de lucrări MM-CL-03 Reabilitarea staţiei de epurare în Baia Mare începând cu luna octombrie 2014 până la finalizarea lucrărilor prevăzută a avea loc în octombrie 2016.
Menţionăm că până la debutul lucrărilor de modernizare, staţia de epurare Baia Mare a funcţionat în parametrii normali rezultând apă epurată şi nămol la standardele legislaţiei în vigoare. Şi toate acestea sub monitorizarea autorităţilor competenţe de mediu.
Actele juridice care circumstanțează programul de investiţii proiectul major ,,Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi de apă uzată în judeţul Maramureş”, care face parte din Programul Operaţional Sectorial de Mediu pentru asistenţă structurală prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune în conformitate cu obiectivul Convergenţă din România CCI 2009RO161PR047, aveau prevăzute o majorare a tarifelor pentru anul 2014 la serviciul de canalizare, dar a cărei aplicare a fost amânată pentru anul 2015, la solicitarea preşedintelui ADI Maramureş, Cătălin Cherecheş şi ca urmare a eforturilor /performanţelor financiare ale SC Vital SA. O nouă amânare nu a mai fost posibilă, cu toate că municipiul Baia Mare, prin primar, s-a opus în continuare majorării, deoarece Uniunea Europeană ar fi retras sprijinul financiar pus la dispoziţie în mod gratuit proiectului înainte amintit.
Din valoarea totală a proiectului de 120.000.000 euro pe care judeţul Maramureş le are la dispoziţie pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată, Uniunea Europeană şi Guvernul României asigură gratuitate pentru 89 % din această sumă. Pentru a beneficia de aceste granturi suntem obligaţi să îndeplinim o serie de condiţionalităţi printre cele mai importante fiind şi implementarea strategiei tarifare, care conţine respectivă ajustare a preţurilor şi tarifelor.
Acestea sunt nişte realităţi, care, pentru dl. I.T., nu contează. Contează în schimb să ignore atributul unui conducător de unitate de a angaja/concedia personal. Afirmaţiile făcute (în totală necunoştinţă de cauza) privind angajările rudelor efectuate de directorul general după numire reprezintă în fond, un atac la persoană, chiar o calomnie, în situaţia în care nicio rudă a directorului general nu a fost angajată după numire.
Ne întrebăm, în acelaşi timp, cum ar putea fi etichetată insinuarea cu privire la “nota” acordată colegelor de la Compartimentul Comunicare.
În esenţă, considerăm că episodul I din materialul amintit este o înşiruire de neadevăruri, comentarii jignitoare la adresa autorităţilor locale şi a personalului SC Vital SA, un text strict menit de a ridică vizibilitatea unui candidat la alegerile locale din 2016, care se fundamentează numai şi numai pe neadevăruri şi speculaţii fără fond.
SC VITAL SA